Putin și Biden au ajuns la un acord – Ce se va întâmpla în perioada următoare între cei doi lideri Webpress, 12 decembrie 2021 Potrivit Kremlinului, cei doi şefi de stat şi-au exprimat dorinţa de a continua discuţiile cu prilejul videoconferinţei din 7 decembrie care s-a axat pe relaţiile Est-Vest, aflate la cel mai de jos nivel de la încheierea Războiului Rece şi care sunt în prezent încordate din cauza mobilizării de trupe ruse…
Doliu în presa din România – A murit Lucian Avramescu Webpress, 12 decembrie 2021 Surse medicale au precizat că Lucian Avramescu a fost găsit în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator şi a fost supus manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat. Poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu s-a născut în comuna Sângeru, judeţul Prahova, la 14 august 1948. A urmat cursurile Facultăţii de Horticultură a…
Semnul că o femeie e dispusă să facă dragoste la prima întâlnire Webpress, 12 decembrie 202131 martie 2022 Potrivit unui studiu recent, 34% dintre femeile trecute de 30 de ani sunt dispuse să facă sex de la prima întâlnire, spre deosebire de cele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 23 de ani, dintre care doar 14% ar ceda din prima. Oamenii de ştiinţă arată că şi cele care…
Horoscop 13 decembrie. O zodie atrage NUMAI RELE! Pare blestemată! Şi greul abia acum începe… Webpress, 12 decembrie 2021 BERBEC Sunteți nerăbdători să primiți niște vești de la o persoană apropiată. Sunt informații importante pentru voi, care pot schimbă modul în care merg lucrurile acum, așa că nu va puteți concentra la nimic altceva. TAUR Este un moment bun să reluați legătură cu anumite persoane din trecutul vostru. Noile…
Cel puțin 83 de decese provocate de tornadele din Statele Unite – Bilanțul unui dezastru Webpress, 12 decembrie 2021 Preşedintele american Joe Biden a deplâns „una dintre cele mai devastatoare serii de tornade” din istoria Statelor Unite şi a spus că ravagiile provocate de aceste fenomene meteorologice reprezintă „o tragedie inimaginabilă”. În total, cel puţin 83 de decese au fost confirmate până în prezent în cinci state americane. În…
Cod portocaliu de inundații pe râuri din 11 județe Webpress, 12 decembrie 2021 Conform prognozei de specialitate, până la ora 14:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi cedării apei din stratul de zăpadă, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi…
Polițiștii nu mai dau amenzi – Oamenii legii ies în stradă, timp de o săptămână, în semn de protest – Care sunt cerințele lor Webpress, 12 decembrie 2021 Polițiștii au început să dea avertismente în loc de amenzi, în semn de protest, așa cum au anunțat de altfel, la sfârșitul lunii trecute. Sindicaliștii din Poliție au postat zeci de poze cu sancțiunile care arată că au început greva. Săptămâna viitoare, aceștia vor ieși în stradă. Iată ce comunicat…
Cu cât vor crește salariile de la 1 ianuarie – Salariul minim brut este mărit Webpress, 12 decembrie 2021 De pe 1 ianuarie, salariul minim brut pe economie va crește la 2.550 de lei. Această majorare va desființa, practic, salariul minim pentru studii superioare, a cărui valoare brută este de 2.350 de lei. In sedinta Coalitiei, nu a mai fost agreata o majorare a salariului minim pentru studii superioare….
Un fost primar și un patron de ziar au fost condamnați la închisoare pentru fapte de corupție Webpress, 12 decembrie 2021 Fostul primar de la Cristian, un om de afaceri și un funcționar public au fost condamnați definitiv de instanță la închisoare. Aceștia sunt acuzați de infracțiuni de corupție, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Persoanele condamnate de magistrați sunt fostul primar din Cristian, Dragoș Serafim,…
Vremea 12 decembrie – Predomină ninsorile, se va depune zăpadă – Ce zone sunt vizate Webpress, 12 decembrie 2021 Astazi, cerul va fi mai mult noros, iar local temporar se vor semnala precipitaţii. În Banat, precum şi în vestul şi sudul Crişanei treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zãpadã, iar în restul regiunilor vor fi ploi, iar spre sfârşitul intervalului, pe suprafeţe mici trecãtor şi…
Sărbătoare cruce cu roșu, 12 decembrie – Zi mare în Postul Crăciunului Webpress, 12 decembrie 2021 OrtodoxeSf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte)Duminica a 28-a după Rusalii Greco-catoliceDuminica 28 dR. Sf. ep. Spiridon al Trimitundei, Taumaturgul Romano-catoliceDuminica a 3-a din AdventSs. Fc. Maria de la Guadalupe; Epimah şi Alexandru, m. Sfântul Ierarh Spiridon, episcop al Trimitundei, este pomenit în calendarul creştin ortodox…
Alimente interzise în Biblie. Ce mâncăruri sunt considerate „necurate” Webpress, 12 decembrie 2021 Iisus Hristos spunea: „Viaţa este mult mai importantă decât hrana”. În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament se vede că Dumnezeu a poruncit poporului Său, Israel să se abţină de a mânca din carnea unor animale, păsări şi a altor vietăţi ce trăiesc în mare şi pe uscat, acestea fiind alimente…
RĂZBOI între primarul Robert Negoiță și consilierii USR: La Sectorul 3, USR e șeful PNL. Ce i-a scris edilul lui Cioloș Webpress, 11 decembrie 2021 Robert Negoiță spune că cei de la USR votează împotriva oricărui proiect propus în ședințele de Consiliu Local. Neînțelegerile repetate cu aceștia l-au îndemnat pe edil să ceară sprijinul lui Dacian Cioloș, însă cererea să nu a avut niciun ecou. „Nu, nu am găsit pe nimeni acolo. Nu am primit…
Firma acuzată de ISU că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale spune că are în stoc 2,4 milioane de teste de salivă pe care le poate livra IMEDIAT. Unde apare BLOCAJUL Webpress, 11 decembrie 2021 Este vorba de cele circa 7 milioane de teste care ar fi trebuit să ajungă în școli până în acest moement, însă – după cum bine știți – ele nu au ajuns în unitățile de învățământ, potrivitMinisterului Educației. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) i-a transmis ministrului Educației că motivul…
Percheziţii în Cluj-Napoca într-un dosar de înşelăciune! O femeie şi doi bărbaţi, reţinuţi Webpress, 11 decembrie 2021 Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 8 și 22 octombrie, femeia ar fi apelat două persoane, pe care le-ar fi convins că este o apropiată a acestora, solicitând fiecăreia câte o sumă de bani pentru plata unor servicii ce nu suportă amânare. Ulterior, banii ar fi fost…