Polițiștii nu mai dau amenzi – Oamenii legii ies în stradă, timp de o săptămână, în semn de protest – Care sunt cerințele lor Webpress, 12 decembrie 2021 Polițiștii au început să dea avertismente în loc de amenzi, în semn de protest, așa cum au anunțat de altfel, la sfârșitul lunii trecute. Sindicaliștii din Poliție au postat zeci de poze cu sancțiunile care arată că au început greva. Săptămâna viitoare, aceștia vor ieși în stradă. Iată ce comunicat au emis sindicaliștii: „Începând cu data de 13 dec., trecem la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezență fizică, ce se vor desfășura în fața prefecturilor din toată țară, urmând ca pe data de 16 dec. să fim prezenți în fața MAI iar în 17 dec. în fața celor 3 partide politice aflate la guvernare. Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest și să-i determinăm pe guvernanți să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenționale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacții din partea ministrului finanțelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim și că trebuie aplicată legea salarizării. Cu toate acestea, până în momentul de față nu avem nicio garanție cu privire la intențiile pe care le are Guvernul în privința salarizării pentru anul 2022 și nici nu mai putem avea încredere în vorbele politicienilor. Suntem ferm convinși că dacă vom urma toate etapele calendarului de proteste anunțat ne vom face auziți și vom putea obține ce ni se cuvine prin lege.” Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Donald Trump promite „cea mai dură lovitură” împotriva Iranului după uciderea soldaților americani 2 martie 20262 martie 2026 Donald Trump a transmis că va „răzbuna” moartea celor trei militari americani care și-au pierdut viața în urma atacurilor lansate de Iran și a adăugat că „probabil” vor exista și alte pierderi pentru SUA. „Din păcate, probabil vor mai fi și altele înainte de final. Așa stau lucrurile”, a spus… Citește mai mult
Stiri Lisabona, Cea mai Fericită Destinație Turistică din Lume: Analiză Detaliată a Topului Global 24 septembrie 2026 Lisabona a fost desemnată cea mai fericită destinație turistică din lume, conform unui studiu care a evaluat 47 de orașe pe baza mai multor criterii esențiale pentru fericire. Citește mai mult
Stiri Mojtaba Khamenei: Direcții strategice și implicațiile unei conduceri invizibile în Iran 10 mai 2026 Mojtaba Khamenei, liderul suprem al Iranului, a emis noi directive militare în absența sa din public, stârnind speculații despre sănătatea și influența sa. Citește mai mult