Concursul de eseuri „Adevăr și memorie. Antisemitism și Holocaust în România” și-a desemnat câștigătorii Webpress, 5 aprilie 2022 Autorii lucrărilor câștigătoare, 20 dintre cele mai bune 705 eseuri în concurs, vor primi premii acordate de către Ambasada Germaniei la București, Ambasada Statelor Unite la București, Ambasada Israelului la București, BCR, Fundația Magna cum Laude-Reut, Institutul Elie Wiesel, Fundația Jean Waldman și WZO-Department for Combating Antisemitism & Combating Resilience. Concursul de eseuri Adevăr și memorie. Antisemitism și Holocaust în România, care a avut ca tematică: Modalități de combatere a extremismului și antisemitismului, s-a adresat elevilor de liceu, cadrelor didactice specialitatea istorie, socio-umane, limba română și limbi moderne și studenților facultăților cu profil istorie, socio-umane de la Universitățile din România. Juriul, condus de profesor doctor Mihai Manea, inspector școlar pentru disciplina Istorie din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a fost format din inspectori și profesori de istorie din toată țara, și de reprezentanta institutului Elie Wiesel, componența acestuia fiind următoarea: Președinte: Prof. dr. Mihai Manea, Inspector școlar istorie Municipiul București Membri: Dna Ana Bărbulescu, șef departament cercetare Institutul Național de Studierea a Holocaustului Elie Wiesel Prof. Jeny Ghioc, Inspector școlar istorie Bacău Prof. Nely Bejenaru, Inspector școlar istorie și socio -umane Vaslui Prof. Gabriel Stan, Bacău Prof. dr. Eliza Ilie, Inspector școlar istorie și socio -umane Iași Prof. Daniel Hrenciuc, Inspector școlar istorie Suceava Prof. Lucian Panainte, Inspector școlar istorie și socio -umane Argeș Prof. Cătălin Lazăr, Sibiu Prof. Diana Gherasimiuc, Complexul Educațional Laude-Reut, București Prof. Marcel Bartic, Complexul Educațional Laude-Reut, București În afară de premiile primite din partea partenerilor concursului, cei 20 de câștigători vor beneficia și de o vizită de o săptămână în Israel, perioadă în care câștigătorii vor vizita cele mai importante obiective turistice și vor avea ocazia de a cunoaște institutul Yad Vashem, Muzeul Holocaustului din Ierusalim. Plecarea în Israel va fi în luna iulie. De asemenea, lucrările câștigătoare vor fi incluse, alături de alte 16 texte cu tema combaterii antisemitismului și a extremismului, într-un amplu volum dedicat proiectului 1700 de ani de istorie și cultură evreiască în Germania, ce urmează să fie lansat pe 30 mai 2022. Câștigătorii concursului de eseuri Adevăr și memorie. Antisemitism și Holocaust în România sunt: BOGZA ILINCA, elevă, Colegiul Național ELENA CUZA, București (profesor coordonator PĂUN CORINA) VAIDA ANDREEA, elevă, Colegiul Național MIHAI EMINESCU, Satu Mare, JUD. Satu Mare (profesor coordonator SILAGHI GIGELIA) AGHERASIMOAE ALESSIA MARIA, elevă, Colegiul Tehnic GHEORGHE CARTIANU, Piatra Neamț, JUD. Neamț (profesor coordonator GORDUZA-BURDUJA ROXANA) BOIȘTEANU IULIA, elevă, Liceul Economic de Turism, Iași, JUD. Iași (profesori coordonatori STOIAN MARIE-JEANNE, MUNTEANU RALUCA) LUPU ALEXANDRU, elev, Liceul Economic de Turism, Iași, JUD. Iași (profesori coordonatori STOIAN MARIE-JEANNE, MUNTEANU RALUCA) CHELARU ANDREEA, elevă, Colegiul Național George Coșbuc, București GRĂMADĂ ADRIAN, elev, Liceul teoretic JEAN LOUIS CALDERON, Timișoara, JUD. Timiș (profesor coordonator RETCA IONUȚ) IORDACHE ANDREEA SHERINE, studentă, Facultatea de limbi și literaturi străine, București LASCU HAȚEGAN FABIAN, elevă, Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian, Alba Iulia, JUD. Alba (profesor coordonator SIMION CONSTANTIN ADRIAN) LICHTENSTEIN DENISA IOANA, elevă, Colegiul Național Militar MIHAI VITEAZUL, Alba Iulia, JUD. Alba ( profesor coordonator NICOLAE DAN ANCA) ZOSMER YALEEN, elevă, Complexul Educațional Laude-Reut, București (profesor coordonator GHERASIMIUC DIANA) PLUTAȘU VICTOR OVIDIU, elev, Colegiul Național DIMITRIE CANTEMIR, Onești, JUD. Bacău ( profesor coordonator ONOFREI LUMINIȚA CRISTINA) TABAK ESZTER ILONA, elevă, Școala Mihai Viteazu, Sfântu Gheorghe, JUD. Covasna ȚICU TOMA DARIA ELENA, elevă, Colegiul Național ALEXANDRU ODOBESCU, Pitești, JUD. Argeș (profesor coordonator CIOACĂ CAMELIA) COMÂRLĂU ECATERINA, elevă, Vaslui, JUD. Vaslui (profesor coordonator BRĂESCU MIRELA) DOMOCOȘ LUIZA MARIA, elevă, Liceul Teologic Baptist EMANUEL, Oradea, JUD. Bihor (profesor coordonator IȘTOC-ZEMBREA RAMONA) MOTAȘ ȘTEFANIA-EVELINA, elevă, Liceul Teoretic MIHAIL KOGĂLNICEANU, Vaslui, JUD. Vaslui (profesor coordonator SAVA LUCIAN) SCHMIDT FLAVIUS, elev, Liceul NIKOLAUS-LENAU, Timișoara, JUD. Timiș MALIEVSKY TALI, elev, LEO BAECK EDUCATION CENTER, Haifa, ISRAEL MÂNDICĂ ANDREEA COSMINA, elevă, Colegiul economic VIRGIL MADGEARU, Ploiești, JUD. Prahova (profesor coordonator BANU AURELIA) Comunicate noi Stiri
Cum să scoți mirosul de mâncare din casă 24 ianuarie 2022 Iti place sa iti rasfeti familia cat e ziua de lunga cu tot felul de mancaruri delicioase, insa hota din bucatarie deja nu mai face fata asaltului de retete? Cu ajutorul a catorva trucuri mici, vei reusi sa scapi de mirosul de mancare din locuinta. Iata care sunt acestea! 1…. Citește mai mult
Schimbare majoră la WhatsApp – Ce vor trebui să facă toți utilizatorii 6 noiembrie 2023 Cea mai populară aplicaţie de comunicare, WhatsApp, testează o facilitate prin care utilizatorii trebuie să-şi confirme adresele de e-mail pentru autentificare. În cea mai recentă versiune beta de WhatsApp, cel puţin o parte dintre utilizatori au fost puşi să-şi folosească adresele personale de e-mail pentru a se autentifica în cadrul… Citește mai mult
Stiri Pactul Energetic Propus de Ilie Bolojan: O Nouă Direcție pentru Securitatea Energetică a României 14 august 2026 Ilie Bolojan propune un pact pe energie cu patru priorități esențiale pentru asigurarea stabilității energetice a României, în contextul închiderii reactorului 2 de la Cernavodă. Citește mai mult