Consiliul Rectorilor s-a supărat pe Austria Webpress, 13 decembrie 202213 decembrie 2022 Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) a adoptat o rezoluţie în care se regăsesc atât probleme interne, legate de educaţie, cât şi externe, decizia guvernului Austriei de a vota negativ cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Potrivit rezoluţiei: „Folosirea, de către guvernul austriac, a unor date dovedite a fi incorecte chiar de către autorităţile europene, este dezonorantă pentru statul austriac şi jignitoare pentru poporul roman şi toate naţiunile europene. Atitudinea Austriei, în contradicţie flagrantă cu poziţia favorabilă exprimată de celelalte state membre şi cu regulile care guvernează funcţionarea UE, este regretabilă şi riscă să afecteze coeziunea europeană, coeziune atât de necesară mai ales în actualul context geopolitic”. Pe de altă parte, CNR îşi exprimă satisfacţia cu privire la existenţa, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a posibilităţii finanţării unor proiecte de campusuri pentru învăţământul dual, solicitând extinderea cu o perioadă de 45 de zile a termenului de elaborare şi depunere a propunerilor de proiecte. Un alt punct din rezoluţie se referă la solicitarea adresată Ministerului Educaţiei de a menţine, în Hotărârea de Guvern privind aprobarea cifrei de şcolarizare în universităţile de stat, a prevederii care permite distribuirea locurilor între ciclurile de studii prin decizia universităţilor. CNR apreciază, totodată, demersul Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) cu privire la modificarea formulelor de calcul şi a ponderii indicatorilor pentru finanţarea universităţilor de stat, astfel încât să se asigure respectarea principiilor echităţii, calităţii şi performanţei, solicitând implicarea tuturor părţilor interesate în acest proces, precum şi realizarea unui exerciţiu de pilotare înainte de adoptarea formei finale. Potrivit documentului: „Consiliul Naţional al Rectorilor constată existenţa unor neclarităţi şi chiar contradicţii în legislaţia naţională cu privire la cariera personalului de cercetare din institutele de cercetare şi din universităţi. În acest context, CNR solicită Ministerului Cercetării Inovării şi Digitalizării şi Ministerului Educaţiei să demareze o consultare cu CNR şi institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, în vederea armonizării legislaţiei, care să conducă la stabilirea unui cadru legislativ coerent, menit să stimuleze şi să sprijine atât performanţa, cât şi atragerea tinerilor cercetători în domeniu”. Un alt punct din document se referă la încheierea procesului de consultare publică asupra proiectului Legii Învăţământului Superior elaborat de către Ministerul Educaţiei, la care CNR, prin membrii săi, a adus numeroase amendamente. Comunicate noi Monden / Lifestyle Politica Stiri
Stiri Dosarul DNA care îl vizează pe Ciprian Ciucu: Între coincidențe și realitate politică 21 iunie 2026 Dosarul DNA care îl vizează pe Ciprian Ciucu ridică întrebări esențiale despre integritatea politică și viitorul PNL în peisajul românesc. Citește mai mult
Cât au de plată românii la gaze și curent, din februarie 2022 – Noua schemă de plafonare și compensare. Mesaj halucinant ANPC 1 februarie 2022 Din luna februarie scade, în primul rând, plafonul de preț, la 0,80 lei/kWh la energie electrică și 0,31 lei/kWh la gaze naturale. PLAFONAREA PREȚURILOR0,80 lei/kWh la energie electrică0,31 lei/kWh la gaze naturaleSURSA: Guvernul României Prețurile sunt și mai mici pentru cei care se încadrează într-un anumit consum, de maxim 500… Citește mai mult
Angajații din finanțe, nemulțumiți. Se pregătesc de grevă generală. Care sunt doleanțele 21 martie 2023 „1. Constatăm faptul că, în ultima perioadă au fost promovate acte normative ce vizează creșteri salariale pentru anumite categorii profesionale, aspect care induce în rândul membrilor noștri de sindicat stări de frustrare și de nemulțumire, cu consecințe negative asupra atingerii obiectivelor instituționale. Semnificativă în acest sens, este situația inspectorilor din cadrul… Citește mai mult