Costel Alexe răspunde DNA: „Sunt primul interesat de clarificarea tuturor acestor acuzații” Webpress, 18 februarie 2022 „Am primit astăzi informarea făcută de DNA Iași privind atribuirea calității de suspect în dosarul referitor la detașarea de la Școala Populară de Arte „Titel Popovici” Iași. (…) Postul vacant de manager s-a ocupat în conformitate cu legislația în vigoare, primind toate avizele de legalitate și urmând întocmai etapele prevăzute de normativ. În ceea ce privește hotărârea privind organizarea concursului de proiecte de management la Școala Populară de Arte ,,Titel Popovici”, aceasta a trecut prin plenul Consiliului Județean și a primit votul consilierilor județeni, exact așa cum prevede legea. Rămân consecvent principiilor și declarațiilor enunțate mereu: sunt la dispoziția organelor de cercetare. Eu sunt primul interesat de clarificarea tuturor acestor acuzații într-un timp cât mai scurt și îmi doresc ca adevărul să iasă la lumină. Nu vreau să fie loc de interpretări sau presupuneri care să îmi afecteze imaginea publică, pentru că știu că am acționat mereu cu bună-credință și îi pot privi pe toți cei cu care interacționez în ochi, cu încrederea că justiția se va dovedi justă și va arăta adevărul. Știu că acest subiect va genera gâlceavă printre politicienii mărunți care nu fac altceva decât să adune machete colorate, jubilând meschin pe această temă, în lipsa oricărui proiect valabil pentru Iași, din partea lor. Nu am dat și nu voi da atenție acuzațiilor neîntemeiate din partea celor care nu au făcut nimic pentru Iași, care, surprinzător sau nu, văd că au informații despre acest subiect și îl trâmbițează de câteva zile deja. Vă asigur că eu am venit la Consiliul Județean să fac treabă pentru comunitate, să facem împreună treabă bună, și avem, în acest an jumătate de mandat, proiecte pe care să le arătăm ieșenilor”, afirmă Alexe, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Comunicate noi Stiri
Zelenski: „Noi respectăm integritatea şi suveranitatea teritorială a Republicii Moldova” 24 februarie 2023 Preşedintele Volodimir Zelenski a respins vineri acuzele Moscovei potrivit cărora armata ucraineană ar pregăti o operaţiune în Transnistria şi a spus că, spre deosebire de Rusia, Ucraina respectă „integritatea şi suveranitatea teritorială” a ţării vecine, iar autorităţile Republicii Moldova ştiu asta. În cursul unei conferinţe de presă-maraton, de câteva ore,… Citește mai mult
Implementarea Pactului Verde şi aderarea României la Schengen, printre subiectele abordate de Iohannis și Timmermans. CONCLUZIILE întrevederii de la Cotroceni 31 martie 2023 Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuția a fost centrată pe provocările privind implementarea Pactului Verde European, implicarea Uniunii Europene și, implicit, a României în combaterea schimbărilor climatice, educația privind schimbările climatice și mediul, precum şi provocarea majoră reprezentată de războiul din Ucraina și consecințele acestuia în mai multe domenii. În cadrul întâlnirii… Citește mai mult
Klaus Iohannis, discuții cu Joe Biden: „NATO este echipată pentru a răspunde Rusiei” – Ce vor face SUA în cazul unui viitor război la granița cu România 10 decembrie 2021 În acest context, președintele Statelor Unite a prezentat rezultatele discuției pe care a avut-o recent cu Vladimir Putin, precum și evaluarea sa. Liderii politici au avut un schimb de opinii cu privire la impactul acțiunilor Rusiei asupra securității aliaților și partenerilor din regiune și coordonarea între statele aliate. Iohannis a… Citește mai mult