Costul ochelarilor de vedere ai angajaților care lucrează la calculator va fi achitat de patroni. Sentința Curții de Justiție a Uniunii Europene Webpress, 5 ianuarie 20235 ianuarie 2023 Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că angajatorul trebuie să cumpere sau să ramburseze costul ochelarilor de vedere pentru angajații care lucrează la calculator. Decizia vine după ce un fost polițist din Cluj a dat în judecată Inspectoratul General de Imigrări, instituție la care lucra, pentru că a refuzat să îi deconteze 2.629 lei, prețul ochelarilor de vedere pe care și i-a făcut pentru a lucra la monitor, scrie stiridecluj. Astfel, CJUE a decis pe 22 decembrie 2022 că ochelarii de vedere pentru cei care lucrează la un monitor trebuie furnizați de către angajator sau acesta să ramburseze cheltuielile necesare, fără a fi suficientă plata unui spor general la salariu către angajat, conform VeDem Just. În România există în vigoare o directivă care are ca obiectiv protejarea ochilor și a vederii lucrătorilor. Aceasta datează încă din anul 2006, însă poate să fie interpretabilă, iar nu toți angajații cunosc acest aspect. Toți angajații care lucrează în fața unui monitor ar trebui să beneficieze de un consult al ochilor, iar dacă este nevoie de ochelari, angajatorul să furnizeze sau să plătească achiziția lor. După ce a fost sesizat cazul polițistului de la Cluj, instanța Uniunii Europene a stabilit că angajatorii sunt obligați să le asigure ochelari de vedere angajaților care au nevoie. Totodată, CJUE a stabilit că ochelarii respectivi, plătiți de companie, pot fi utilizați și când angajații nu se află la locul de muncă. Astfel, angajatorii fie le oferă contravaloarea ochelarilor de vedere angajaților, fie le furnizează direct dispozitivele necesare. Nu se poate face prin plata unui spor la salariul angajatului. „Articolul 9 din Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor stabilește că: (1) Lucrătorii au dreptul la un test corespunzător al ochilor și vederii, efectuat de către o persoană având calificarea necesară: înaintea începerii lucrului la monitor la intervale regulate după aceea dacă simt dificultăți vizuale care s-ar putea datora lucrului la monitor (2) Lucrătorii au dreptul la un examen oftalmologic dacă rezultatele testului menționat la alineatul (1) indică necesitatea acestuia. În acest context, CJUE a decis modul în care trebuie interpretat articolul 9 din Directivă. Astfel: ”aparatele de corecție speciale” includ ochelarii de vedere care vizează în mod specific corectarea și prevenirea dificultăților vizuale care au legătură cu o activitate ce implică un echipament cu monitor; pe de altă parte, aceste ”aparate de corecție speciale” nu se limitează la aparate utilizate exclusiv în cadrul profesional; obligația de a furniza lucrătorilor în cauză un aparat de corecție special, prevăzută la această dispoziție, care îi revine angajatorului, poate fi îndeplinită fie prin furnizarea directă a aparatului respectiv de către acesta din urmă, fie prin rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de lucrător, însă nu prin plata unui spor general la salariu lucrătorului”. În România, normele de securitate și sănătate în muncă sunt prevăzute în Legea nr. 319/2006 și HG nr. 1028/2006, mai arată sursa citată. Administratie publica Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Resurse umane Stiri
MAE explică de ce se opune România reformei UE, prin schimbarea tratatelor europene anunțată de Ursula von der Leyen 10 mai 202211 mai 2022 România, alături de alte 12 state membre UE au anunțat luni că „nu exclud nicio opţiune în acest stadiu” dar că vor să studieze mai întâi propunerile de reformă prezentate liderilor UE după dialogul cetăţenesc. Cele 13 țări care se opun au atras atenția asupra riscului unei „pierderi de energie”… Citește mai mult
Macron își menține angajamentul european: vizite-maraton la Strasbourg și Berlin. Anunțul Palatului Elysée 9 mai 2022 Macron se va deplasa, astăzi, și la Berlin, unde va avea o întrevedere cu cancelarului german Olaf Scholz, vizita reprezentând o confirmare a prieteniei franco-germane, ”cu un simbolism şi mai puternic chiar de Ziua Europei”, subliniază Palatul Elysée. De ani întregi, președintele Rusiei, Vladimir Putin, folosește ziua de 9 mai,… Citește mai mult
Premierul Ciucă: Ministerul Sănătății va lua toate măsurile pentru ca programele spitalelor regionale de la Cluj, Iaşi şi Craiova să înceapă practic, în teren 9 martie 2023 ”O altă decizie importantă în şedinţa de astăzi vizează domeniul sănătăţii. Ştim cu toţii, sănătatea reprezintă o prioritate pentru noi toţi. Ştim, de asemenea, că investiţiile în sănătate, practic, înseamnă investiţii în beneficiul cetăţenilor şi prin sumele pe care le avem alocate din fonduri europene, vom reuşi ca prin decizia… Citește mai mult