Cozmin Gușă: Dumnezeu ne-a dat prin fotbal o pildă despre normalitate și genialitate la un loc Webpress, 19 decembrie 2022 „Întreaga Argentină, profund religioasă, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că l-a împuterit și inspirat pe Messi (cel ce-și face mereu semnul crucii și privește apoi spre cer), milioanele de argentinieni au dansat și cântat pe străzi, ba chiar și măicuțele din mănăstirile catolice au improvizat serbări ale bucuriei, fără a mai cere vreo dispensă de la Papa Francisc de la Roma, care e și el tot argentinian. N-am fost fan Argentina la Mondialul din Qatar, de vreo 45 de ani de când urmăresc pasionat fotbalul am ținut mereu cu echipele europene (Italia sau Spania), dar după ce Argentina a pierdut în fața Arabiei Saudite, văzând chipul descompus și trist al lui Messi, i-am spus fiicei mele că exact în acel fel se deschide posibilitatea câștigării Mondialului de către argentinieni. Desigur că-mi bazam presupunerea pe valoarea echipei, dar mai ales pe patriotismul lor și pe dorința colectivă de a-l încorona pe Messi la final, după modelul lui Maradona din anul în care Messi abia se născuse. Și uite că așa s-a întâmplat, după un Mondial în care ”mâna divină” a aranjat din nou treburile fix cum trebuia! Evenimentul din Qatar nu va fi uitat și pentru că au fost aduse în derizoriu echipele de fotbal (șapte la număr, și toate europene!) ce-au vrut să folosească ocazia sportivă pentru promovarea LGBT-ismului sau renașterea BLM-ismului (Anglia), iar acest lucru a fost pus sub semnul zicerii că ”Dumnezeu nu bate cu bota!”. Astfel s-a dat mare satisfacție miliardelor de oameni normali excedați de această discriminare pozitivă impusă de mai-marii Planetei în ultimii ani. Refuzul pentru discursul lui Zelenskiy dinaintea finalei a fost cireașa de pe coliva strategiei pentru implementarea anormalității și a amenajat bine cadrul pentru fiesta ce-a cuprins întreaga lume, ce-a vibrat aseară în ritmurile bucuriei, aducându-și aminte că și tangoul e tot argentinian”, scrie Cozmin Gușă. „P.S. Despre ofensiva anticorupție iscată contra Qatar-ului, ce-a avut îndrăzneala să găzduiască acest ”festival al normalității”, dublată de cea împotriva șefilor FIFA ce-au fost și ei de neclintit, spre lauda lor, voi discuta zilele următoare, deoarece e previzibil ca transumaniștii să înceapă aceste demersuri chiar de azi, ei au priceput că au pierdut doar o luptă, nu și războiul”, mai scrie Gușă. Comunicate noi Stiri
Stiri Franța își cere scuze oficial SUA: Un gest diplomatic cu implicații globale 14 septembrie 2026 Franța își cere scuze oficial SUA pentru criticile legate de drepturile omului, un gest care reflectă complexitatea relațiilor internaționale. Citește mai mult
Stiri Ucraina și provocările dronelor: Avertismentele Poloniei și implicațiile geopolitice 21 mai 2026 Avertismentul ministrului polonez al Apărării asupra utilizării dronelor ucrainene subliniază provocările actuale și implicațiile pe termen lung pentru securitatea regională. Citește mai mult
Stiri Controversele politice din România: Grindeanu și dilemele alianțelor strategice 28 aprilie 2026 Sorin Grindeanu, liderul PSD, a stârnit controverse după declarațiile privind alianța cu AUR, evidențiind tensiunile din politica românească actuală. Citește mai mult