Crăciun cu inundații, zeci de localități afectate: drumuri distruse pe ape. O persoană izolată, salvată de pompieri Webpress, 26 decembrie 2021 În comuna Sohodol, județul Alba, puhoaiele au distrus un drum comunal. Accesul în localitate se mai poate face doar dinspre comuna Roșia Montană. „A fost rupt un drum comunal, drumul 90, de la o viitură puternică. S-a făcut accesul pentru 20 de familii aflate după drumul rupt”, a spus prefectul județului Alba, Nicolae Albu. ISU Alba a transmis un mesaj RO-Alert pentru localnici. Pericolul de inundații se menține și în județul Bihor, unde râul Crișul Pietros atinge cote maxime. Pompierii au salvat o persoană izolată la stația de epurare din localitatea Ioaniș. „Pompierii au intervenit pentru salvarea unui bărbat de 65 de ani. Pentru a ajunge la drumul principal, era nevoit să traverseze un teren inundat, în urma ploilor abundente”, a declarat Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU Bihor. Și în județul Arad au fost probleme. Echipaje de pompieri au intervenit în orașul Sebiș pentru deblocarea unor poduri, podețe si punți de trecere. În județul Mureș, două gospodării și un drum județean din localitatea Deda au fost inundate după ce un pârâu a ieșit din matcă. Și în Caraș Severin a fost depăşită cota de inundaţie, iar localitatea Rusca Montană este nealimentată cu energie. Meteorologii anunță un cod portocaliu de ploi, dar și un cod galben de ninsori în mai multe județe din țară, unde va ninge pânâ la jumătatea săptămânii viitoare. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Ariana Grande și refuzul de a fi asociată cu retorica Trump: O analiză a impactului cultural 21 august 2026 Ariana Grande critică utilizarea muzicii sale de către echipa Trump, subliniind implicarea artiștilor în problemele politice și sociale. Citește mai mult
Plângere penală pentru furt din banul public: Cum cheltuie Burduja banii Poștei Române 18 martie 2023 Anca Alexandrescu a făcut o serie de dezvăluiri explozive, demascând caracatița de interese prin care actualul șef al Poștei Române și ministrul Digitalizării și-au pus prietenii politici în funcții bine plătite. „Ați strigat “Jos corupția!” ca să vă puneți oamenii pe salarii de 30.000 lei pe luna, cu bonusuri de… Citește mai mult
Stiri Adrian Veștea în căutarea sprijinului parlamentar: Viitorul guvern și provocările politice din România 17 iunie 2026 Adrian Veștea se află într-o cursă contra cronometru pentru a-și asigura voturile necesare învestirii cabinetului său, apelând inclusiv la AUR. Citește mai mult