Cristian Diaconescu: „Mulți se prevalează de condițiile de detenție din România și evită încarcerarea” Webpress, 7 aprilie 2022 „Dezbaterea privid situația Elenei Udrea se poate discuta, judiciar, dar atunci când vorbim de persoane necondamnate defiitiv este o chestie de morală. Nu poate fi exclusă o pedeapsă complementară până la execuție. Condițiile de detenție din România reprezintă chichița de care se prevalează mulți. Am fost mult timp după Rusia și Grecia la condiții precare de detenție, motiv pentru care multe complete de judecată spuneau că pedeapsa nu poate fi executată. A fost o decizie interesanta a CJUE. O hotărâre a unei curți Constituționale care nu ține de justiție. Pe baza acestei chestii s-au făcut multe rejudecări pentreu refacerea anchetei judiciare. CJUE ne-a arătat că statul de drept are grave probleme. Consecința condamnării Elenei Udrea a pornit de aaici. Realmente, faptul pentru care a fost cineva condamat trebuie ca și țara de unde se extrădează să incrimineze fapte. Avem 109 cetățeni fugiți din țară, unii cu mare relevanță, dar față de care există o anumită tăcere. Sunt mulți plecați în state care au acorduri de extrădare cu România. Există o instituție care ar trebui să recupereze prejudiciile de pe urma marilor condamnați, dar nu face mai nimic”, a declarat Cristian Diaconescu în emisiunea „Legile Puterii” Comunicate noi Stiri
Stiri Aterizarea unui Avion Militar American în Moscova: Un Semnal de Alarmă pentru Relațiile Internaționale 25 august 2026 Aterizarea unui avion militar american la Moscova stârnește reacții și întrebări legate de relațiile internaționale. Ce implicații are acest incident pentru SUA și Rusia? Citește mai mult
SCENARIUL de după sărbători: Vom plăti scump „atitudinea mioritică” în fața COVID-19. Ne așteptăm ca OMICRON și Delta să facă RAVAGII 28 decembrie 2021 „Nu aș vrea să întristez lumea de sărbători, dar probabil că vom plăti scump această, să nu spun lipsă de responsabilitate, poate lipsă de informare, poate un pic de nepăsare. În ultimele zile, la prima doză au fost 4-5.000 de oameni, față de 128.000 pe zi, în perioade în care… Citește mai mult
Stiri Controversa taxelor pe care companiile aeriene low-cost le impun părinților: O privire detaliată asupra anchetei Ryanair din Marea Britanie 11 iunie 2026 Ryanair este anchetată în Marea Britanie pentru taxele impuse părinților care doresc să stea lângă copiii lor în avion. Această situație stârnește controverse și discuții despre reglementările din industria aviației. Citește mai mult