Criza energetică din Europa. Decizie crucială luată de autoritățile din Polonia pentru a contracara efectele scumpirii energiei Webpress, 30 noiembrie 2021 Şomajul redus şi cererea solidă a consumatorilor din Europa Centrală şi de Est s-au combinat cu o serie de factori globali precum creşterea preţurilor la carburanţi şi perturbările lanţurilor de aprovizionare pentru a alimenta inflaţia. Această situaţie creează o problemă pentru Guvernul de la Varşovia care se laudă cu faptul că a majorat puterea de cumpărare a cetăţenilor obişnuiţi prin ajutoare sociale generoase şi creşterea salariului minim.”Reducem TVA la încălzirea în sistem centralizat de la 23% până la 8%” a declarat premierul Mateusz Morawiecki într-o conferinţă de presă, adăugând că reducerea va intra în vigoare în primele trei luni din 2022.Această măsură se adaugă unui pachet anunţat săptămâna trecută, pachet ce include reducerea taxelor la benzină, gaze naturale şi electricitate şi distribuirea de bani către gospodări, în cadrul unui program în valoare de până la 10 miliarde de zloţi (2,54 miliarde de dolari).Premierul polonez a precizat că şi alte măsuri ar putea fi adoptate dacă inflaţia va rămâne la un nivel ridicat. Morawiecki susţine că, potrivit analiştilor, măsurile anunţate până acum de guvernul de la Varşovia ar putea diminua inflaţia cu 1,0-1,5 puncte procentuale.Potrivit unei estimări preliminare publicată marţi de oficiul de statistică din Polonia, indicele preţurilor de consuma înregistrat o creştere de 7,7% în luna noiembrie, peste estimările analiştilor şi de asemenea un nivel cu care Polonia nu s-a mai confruntat după 2000.Guvernele din Europa şi din întreaga lume se confruntă cu presiuni similare din partea inflaţiei, ca urmare a creşterii preţurilor globale la energie şi a perturbărilor apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare din cauza pandemiei de coronavirus şi a carantinelor impuse pentru a opri răspândirea virusului. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Anunț important de la Ministerul Muncii pentru toți pensionarii: ce se întâmplă cu impozitarea pensiilor 20 ianuarie 2024 Iată anunțul publicat de Ministerul Muncii: Precizări importante legate de impozitarea pensiilor Având în vedere unele materiale de presă care furnizează date inexacte legate de pensii, facem următoarele precizări: 1. Nimic nu s-a schimbat în impozitarea pensiilor contributive în 2024! Mai exact, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt… Citește mai mult
Cum să se îndrăgostească iremediabil de tine? Iată ce e obligatoriu să faci 9 decembrie 2021 O femeie independentă este una care poate face un bărbat să-și piardă capul și să-l înnebunească! Nu este nimic mai seducător și atractiv decât o femeie care știe cine este, nu se bazează pe nimeni, nu se plânge de nimic, știe ce vrea, cum să obțină și niciodată nu are… Citește mai mult
Accident cumplit în Ilfov. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite 5 ianuarie 2023 Conducătorul auto care a supraviețuit accidentului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetării în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. „La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 8:16, Inspectoratul… Citește mai mult