Cu cât este mai infecțioasă subvarianta tulpinii Omicron decât varianta originală. Număr mare de cazuri în Danemarca Webpress, 31 ianuarie 2022 Studiul, care a analizat infectările cu coronavirus din peste 8.500 de gospodării daneze între decembrie și ianuarie, a constatat că persoanele infectate cu subvarianta BA.2 aveau aproximativ 33% mai multe șanse de a infecta pe alții, comparativ cu cei infectați cu BA.1. La nivel mondial, subvarianta „originală” BA.1 reprezintă peste 98% din cazurile Omicron, dar ”vărul” său apropiat BA.2 a devenit rapid tulpina dominantă în Danemarca, detronând BA.1 în a doua săptămână a lunii ianuarie. Studiul, care nu a fost încă evaluat, a fost realizat de cercetători de la Statens Serum Institut (SSI), Universitatea din Copenhaga, Institutul de Statistică din Danemarca și Universitatea Tehnică din Danemarca. „Dacă ați fost expus la Omicron BA.2 în gospodăria dvs., aveți 39% probabilitate de a fi infectat în șapte zile. Dacă, în schimb, ați fost expus la BA.1, probabilitatea este de 29%”, a spus autorul principal al studiului, Frederik Plesner, a declarat pentru Reuters. Asta sugerează că BA.2 este cu aproximativ 33% mai infecțios decât BA.1, a adăugat el. Cazurile de infectare cu BA.2 au fost înregistrate și în Statele Unite, Marea Britanie, Suedia și Norvegia, dar într-o măsură mult mai mică decât în Danemarca, unde reprezintă aproximativ 82% din cazuri. Vaccinurile au jucat în continuare un rol important, a subliniat studiul, deoarece atât persoanele vaccinate cu rapel, cât și cele vaccinate complet erau mai puțin predispuse să se infecteze și să transmită oricare dintre subvariante, în comparație cu cele nevaccinate. Studiul confirmă, de asemenea, analiza preliminară din Anglia, care a arătat că BA.2 pare să aibă un avantaj substanțial de creștere față de tipul BA.1, potrivit Agenției de Securitate a Sănătății din Marea Britanie. Comunicate noi Stiri
Politica Monopolul Politic din România: O Analiză a Declarațiilor lui Nicu Ștefănuță și Implicațiile Acesteia 5 mai 20266 mai 2026 Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, critică monopolul politic din România și subliniază lipsa de reprezentativitate a parlamentarilor față de cetățeni. Citește mai mult
Stiri Monumentul Prostiei din România: O Satiră Artistică și Un Mesaj Societal 10 octombrie 2026 Primul monument al prostiei din România, realizat de caricaturistul Costel Pătrășcan, provoacă discuții despre natura umană și responsabilitatea socială. Citește mai mult
Stiri Radu Miruță și Pensiile Militare: Stabilitate sau Incertitudine în Fața Schimbărilor Interne? 17 mai 2026 Declarațiile lui Radu Miruță privind pensiile militare ridică întrebări despre stabilitatea și echitatea sistemului de apărare din România. Ce implicații vor avea aceste măsuri pentru viitor? Citește mai mult