Cum arată „inspecția” ilegală făcută de forțele navale ale Rusiei unei nave comerciale în Marea Neagră Webpress, 15 august 2023 Potrivit Moscovei, nava turcească Sukru Okan, sub pavilionul Insulelor Palau, a fost inspectată în timp ce naviga în Marea Neagră cu destinația portul Ismail, bombardat la începutul acestei luni. Inspecția ar fi avut loc în urma unor tiruri de avertisment lansate de pe nava de patrulare „Vasili Bîkov”. Ministerul rus al Apărării a difuzat un clip video care ar reda o parte a acestei inspecții ilegale. Potrivit imaginilor, soldați ruși descind la bordul navei comerciale și le ordonă, cu o oarecare politețe, marinarilor aflați la bord să oprească și să predea documente. Clipul video nu surprinde și alte momente mai puțin propagandistice. Rusia a escaladat tensiunile în Marea Neagră odată cu retragerea sa din acordul care a permis exportul de cereale ucrainene. Într-o încercare de a impune o blocadă, Rusia a anunțat că ia ca ținte militare toate navele comerciale cu destinația Ucraina. Ministerul ucrainean de Externe a condamnat luni percheziția efectuată de ruși asupra navei „Sukru Okan”, catalogând-o drept o „acțiune provocatoare” care încalcă mai multe convenții internaționale. „Marina rusă a încălcat în mod grosolan Carta ONU, Convenția ONU privind dreptul mării și alte norme ale dreptului internațional. Aceste acțiuni exemplifică politica deliberată a Rusiei de a pune în pericol libertatea de navigație și siguranța transportului maritim comercial în Marea Neagră”, a denunțat MAE de la Kiev. Comunicate noi Stiri
Siegfried Mureșan: „Vom avea un vot viitor cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen” – Cum va fi convinsă Austria 8 martie 2023 „Vom avea un vot viitor cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen, în consiliul miniștrilor Justiției și Afaceri Interne iar acel vot va fi unul pozitiv, însă tocmai pentru a garanta că acel vot este pozitiv noi vom repune subiectul pe agenda miniștrilor doar la momentul la care unanimitatea… Citește mai mult
Şeful grupului auto Stellantis anticipează că deficitul de semiconductori va continua până anul viitor 1 mai 2022 Directorul general al producătorului auto Stellantis, Carlos Tavares, nu se aşteaptă la îmbunătăţiri în lanţul de aprovizionare cu semiconductori înainte de anul viitor, transmite Reuters. ”Livrarea de semiconductori este încă foarte restrânsă, situaţia este foarte asemănătoare cu cea din 2021. Aş spune că 2022 nu va aduce o îmbunătăţire majoră”,… Citește mai mult
Stiri Pierderile Rusiei în Ucraina: Un Tabloiu Complex al Costurilor Umane ale Războiului 18 august 2026 Articolul analizează pierderile umane suferite de Rusia în Ucraina, cu cifre alarmante și implicații profunde asupra societății și politicii ruse. Citește mai mult