Cum au băgat românii panica în nemți de frica unui cutremur. 500 de oameni speriați, pe stradă, în toiul nopții Webpress, 19 februarie 2023 Postarea originală a fost apărut pe rețelele de socializare ale românilor din Germania cu avertismentul „Aveți grijă, există în Germania un cutremur, fiți trezi și fugiți”. În plus, pe TikTok au apărut o serie de filmări a unor români „glumeți” care arătau cum se mișcă dulapul lor, sau cum unii oameni fug pe stradă, iar aceste mesaje s-au propagat urgent pe rețelele de socializare. În acel moment au ieșit din case românii din toată regiunea de vest a Germaniei, din orașe ca Koln, Dusseldorf, Aachen. Majoritatea erau români, bulgari, dar au fost și cetățeni nemți. Aproximativ 500 de oameni din orașul Koln și-au părăsit casele în câteva minute și au ieșit în stradă. Într-un alt oraș, o mie de oameni s-au panicat și au încercat să se adăpostească pe străzi sau în parcuri acolo unde au crezut că sunt mai în siguranță. Autoritățile au ajuns repede la fața locului pentru a-i liniști pe localnici. Aceștia au trimis la fața locului salvări, pompieri, cât și poliția, pentru ca oamenii să nu intre în panică. Polițiștii sunt acum pe urmele persoanelor care au răspândit vestea falsă și au speriat întreaga comunitate. Poliția a transmis că, dacă vorbim de un fake news pentru a speria populația, amenda este una usturătoare, pentru că, spre exemplu, o intervenție a pompierilor poate să coste de la 5000 de euro în sus, iar intervenția unei ambulanțe costă de la 1000 de euro în sus. Comunicate noi Stiri
Stiri Revenirea Grupului 5 de la Termocentrala Turceni: Implicații și Perspective asupra Sistemului Energetic Național 9 octombrie 2026 Grupul 5 de la Termocentrala Turceni s-a reconectat la Sistemul Energetic Național după o avarie. Analizăm implicațiile acestei reveniri asupra energiei și mediului. Citește mai mult
Stiri Criza ploșnițelor la Spitalul Bagdasar-Arseni: O analiză profundă a impactului asupra sănătății publice și a sistemului sanitar românesc 17 august 2026 Infestarea cu ploșnițe la Spitalul Bagdasar-Arseni din București a generat îngrijorări majore legate de igiena și siguranța pacienților, dar și de provocările sistemului sanitar românesc. Citește mai mult
Stiri Criza Energetică și Impactul asupra Centralei Nucleare de la Cernavodă: O Analiză Detaliată 9 august 2026 Centrala nucleară de la Cernavodă se confruntă cu o criză energetică, dar intervențiile recente au asigurat funcționarea reactorului pentru următoarele zile. Analizăm implicațiile acestor măsuri. Citește mai mult