Cum se calculează pensia unui magistrat. Date ULUITOARE: peste 18.000 de lei, valoarea medie a pensiei încasate – DISCREPANȚE uriașe față de sistemul public Webpress, 24 martie 2023 Pensia specială din magistratură se calculează ca 80% până la 100% din veniturile brute ale ultimei luni de activitate, ceea ce reprezintă mai mult decât veniturile nete din perioada activă. Valoarea medie a pensiei încasate de magistrații români este astăzi, după impozitare, de 17.840 de lei. Pentru comparație, valoarea medie a pensiei din sistemul public este de 1.580 de lei. Dacă facem un simplu calcul, observăm că aceasta este de 11,3 ori mai mică decât media din magistratură. Dacă ar fi să luăm un exemplu, vedem că Daniel Morar, care a fost procuror șef al DNA în perioada 2005-2012, și este, începând cu anul 2013, unul dintre cei 9 judecători ai Curții Constituționale are o pensie frumușică. În 2015, Morar avea 49 de ani și îi mai rămăseseră încă 7 ani de activitate din mandatul de la CCR. Totuși, pentru că împlinise deja 25 de ani magistratură, a putut să iasă la pensie. Cu alte cuvinte, a devenit în același timp și angajat al CCR, dar și pensionar CCR. Anul trecut, Morar a încasat 11.000 de euro pe lună de la statul român. Practic, în fiecare an, Morar primește doar ca pensie echivalentul unui apartament cu două camere în Capitală. Comunicate noi Stiri
Stiri Revelația lui Netanyahu: Cancerul de prostată și deciziile strategice în timpul conflictului cu Iranul 24 aprilie 2026 Benjamin Netanyahu dezvăluie că a avut cancer de prostată, alegând să păstreze secretă boala în timpul conflictului cu Iranul, ridicând întrebări despre sănătatea liderului și implicațiile politice. Citește mai mult
Război în Ucraina, ziua 238: Atacuri masive asupra Energodar și a orașului KryvyyRih: mai multe cartiere, fără curent electric – LIVE TEXT 19 octombrie 202220 octombrie 2022 UPDATE 8:00 – Ca urmare a bombardării Kryvyi Rih, infrastructura energetică a fost distrusă și mai multe cartiere au rămas fără electricitate. Acest lucru a fost raportat de șeful administrației militare regionale din Dnipro, Oleksandr Vilkul. Kryvyi Rih este cel mai mare oraș din centrul Ucrainei, al 7-lea cel mai… Citește mai mult
Stiri Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificații, Tradiții și Impactul Asupra Credincioșilor 14 septembrie 2026 Pe 14 septembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci, un moment de reflecție asupra jertfei lui Iisus Hristos și a valorilor fundamentale ale credinței. Citește mai mult