De ce au girafele gâtul lung – studiu Webpress, 3 iunie 20223 iunie 2022 Fosile dezgropate în China care au aparţinut unui strămoş al girafei moderne oferă informaţii despre evoluţia gâtului lung al girafelor, a cărui funcţionalitate nu era doar aceea de a ajunge la frunzişul de la înălţime, ci şi de a-i servi în luptele dintre masculi pentru cucerirea femelelor, potrivit Reuters. Cercetătorii au analizat fragmente de schelet – inclusiv un craniu şi oase puternice ale gâtului – care au aparţinut unui membru timpuriu al familiei de girafe denumit Discokeryx xiezhi, aproximativ de dimensiunile unui muflon şi care a trăit în urmă cu 17 milioane de ani în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei. Discokeryx aveau, potrivit cercetătorilor, cele mai complexe articulaţii între cap şi gât, precum şi între oasele individuale ale gâtului văzute vreodată la un mamifer. Craniul Discokeryx era acoperit de un singur osicon – denumirea excrescenţei sub formă de corn din vârful capului unei girafe – mare, în formă de disc şi asemănător unui coif. „Osiconurile, asemenea coarnelor, servesc de obicei drept arme masculilor care se confruntă pentru femele”, a explicat Shi-Qi Wang, paleontolog în cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe și autorul principal al studiului publicat în revista Science. Discokeryx înseamnă „corn în formă de disc”, iar xiezhi se referă la o vieţuitoare cu un singur corn dintr-o legendă chineză. „Discokeryx au morfologii extreme ale capului şi gâtului, adaptate la comportamentul de ciocnire a capetelor”, a precizat paleontologul şi coautor al studiului Jin Meng de la Muzeul American de Istorie Naturală din New York. Ipoteza tradiţională a elongaţiei gâtului girafei era procurarea hranei – trebuia să se înalţe pentru a ajunge la frunzele copacilor. Noile descoperiri arată că în familia girafei membrii îndeplineau activităţi diferite la începutul evoluţiei lor. Specia nou descoperită reprezintă un exemplu extrem în care gâtul nu este elongat, ci devine foarte gros pentru a absorbi puterea şi impactul în urma ciocnirii violente a capetelor, a adăugat Meng. Dacă un mascul are un gât mai scurt, e posibil ca femela să refuze propunerea de împerechere O altă ipoteză pentru evoluţia gâtului girafei – care are drept argument anatomia Discokeryx – este aceea potrivit căreia elongaţia a fost determinată de comportamentul manifestat în competiţia pentru împerechere asemenea comportamentului observat la girafele din zilele noastre, când masculii îşi lovesc în mod violent gâturile unul de celălalt. Masculii cu gâturile mai lungi câştigă de cele mai multe ori astfel de dueluri. „Dacă un mascul girafă are un gât mai scurt, atunci e posibil ca femela să refuze propunerea de împerechere din partea masculului”, a spus Wang. Elongaţia la nivelul gâtului a evoluat independent în rândul mai multor grupe de animale care au trăit în urmă cu sute de milioane de ani, incluzând reptile marine precum Elasmosaurus şi Tanystropheus, diferiţi dinozauri sauropozi, printre care Patagotitan şi Mamenchisaurus, precum şi lebede şi gâşte care trăiesc în zilele noastre. Discokeryx, potrivit cercetătorilor, ar putea oferi informaţii despre primele etape ale elongaţiei gâtului girafei, care a avut loc pe parcursul a milioane de ani, deşi această nouă specie a avut un traseu evoluţionar diferit, specializat pentru ciocnirea capetelor. Discokeryx nu este considerat un strămoş direct al girafei din zilele noastre, ci mai degrabă o ramură secundară a familiei girafelor. Discokeryx a avut habitatul într-o regiune de păşune cu pâlcuri de copaci şi arbuşti într-o perioadă cunoscută sub denumirea Miocen. Trăia alături de elefanţi cu colţi sub formă de lopată, rinoceri fără corn, porci cu corn, cerbi cu coarne sub forma unei cununi, cai cu trei degete şi diferite varietăţi de antilope. Printre prădătorii din acele vremuri se numără feline cu colţi-pumnal, hiene şi un membru al unui grup de mamifere denumit „câine-urs”, de dimensiunile unui urs polar. Discokeryx se hrănea cel mai probabil cu ierburi, a spus Meng. Cel mai înalt animal terestru Girafa modernă, care trăieşte în Africa Subsahariană, este cel mai înalt animal terestru – masculii pot ajunge la 5,5 metri, iar femelele până la 4,3 metri. Gâtul unei girafe poate ajunge până la 1,8 metri, fiind cel mai lung raportat la animalele existente. Aceasta, deşi are doar şapte vertebre cervicale, asemenea celorlalte mamifere. Comunicate noi Educatie / Cultura Stiinta / Cercetare Stiri
Ponta se lăuda că e apropiat de Putin când liderii europeni îl izolau. Motivul pentru care fostul premier a mers la evenimente controversate 14 martie 2025 Anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia a avut loc la scurt timp după încheierea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014. Majoritatea liderilor europeni boicotaseră oricum evenimentul din cauza Euromaidanului din Kiev care izbucnise la finalul anului 2013. Victor Ponta nu s-a pus în rând cu politicienii europeni și a… Citește mai mult
Tradiții și obiceiuri în ziua de Dragobete. De ce nu trebuie să te cerți cu soția în casă și nici cu o altă femeie 24 februarie 202324 februarie 2023 Ziua de Dragobete se sărbătorește în fiecare an pe 24 februarie, în calendarul popular această zi marchează începutul vremii frumoase, a primăverii, a renașterii naturii. Oamenii se înseninează și lasă în urmă frigul și urâtul de peste iarnă. Tradiții și obiceiuri în ziua de Dragobete În unele zone ale țării… Citește mai mult
Raportul care vine cu dezvăluiri uluitoare despre Joe Biden: Are o memorie limitată din cauza vârstei înaintate 9 februarie 2024 Liderul american a convocat un briefing de presă surpriză la Casa Albă, spunându-le reporterilor: „Memoria mea este bună”. Procurorul special Robert Hur a constatat în raportul său dat publicităţii joi că Biden a manipulat în mod greşit unele documente clasificate, dar a decis să nu formuleze acuzaţii penale la… Citește mai mult