De ce au izbucnit, de fapt, incendiile din Grecia: a fost mână criminală. Detaliul care a alertat autoritățile Webpress, 31 iulie 2023 Insulele Rhodos, Corfu, Evia, Creta și mai multe zone din apropierea Atenei au fost arse pentru mai bine de o săptămână în care s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din Grecia. Specialiștii au dat vina imediat pe schimbările climatice, fenomenul El Nino și încălzirea globală cauzată de poluare. În toată luna iulie, peste 50.000 de hectare de teren s-au făcut scrum. Mii de pompieri greci au intervenit în același timp cu sprijin oferit din Slovacia, Polonia și țara noastră care a trimis 130 de salvatori cu zeci de autospeciale. Misiunile extreme au durat zile întregi pentru că vântul și canicula au amplificat incendiile. Patru persoane au murit în flăcări, dintre care doi erau piloți care s-au prăbușit cu avionul de stingere. Peste 20.000 de persoane au fost evacuate în Grecia din case, hoteluri, pensiuni. Mii de turiști au rămas blocați, iar localnicii au rămas pe drumuri. În tot acest timp, poliția elenă a început mai multe anchete pentru a căuta răufăcătorii care au pus incendiile. Autoritățile de la Atena transmit că cele mai multe incendii au fost provocate intenționat de oameni. Comunicate noi Stiri
Stiri NATO și tranziția către tehnologia de vârf: Înlocuirea AWACS cu avioanele Saab GlobalEye 2 iulie 2026 NATO anunță planuri de înlocuire a aeronavelor AWACS cu Saab GlobalEye, o decizie ce va influența relațiile internaționale și securitatea europeană. Citește mai mult
Cum vor trăi românii în anii ce vin și la ce vor renunța – Schimbări-ȘOC în măsurile lui Klaus Iohannis 16 ianuarie 2022 „Educația, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice reprezintă teme prioritare pentru mandatul meu de președinte. Cu toții ne dorim un mediu curat, fără deșeuri la tot pasul. Cu toții ne dorim să nu ne fie pusă în pericol sănătatea”, declara președintele Klaus Iohannis. Implementarea unui astfel de proiect nu se… Citește mai mult
Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, în vizită la KIEV – Data exactă, INCERTĂ. Când au loc discuții cu președintele Zelenski 26 aprilie 2022 Cei doi președinti ai Parlamentului României au fost invitați de șeful Radei Supreme din Ucraina, Ruslan Stefanciuk. Este o vizita de o zi la Kiev, care, din motive de securitate, ar putea fi amânată chiar cu o zi. Oficial, președinții Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și al Senatului, Florin Cîțu, ar… Citește mai mult