Descoperire macabră în Hunedoara. Cadavrul unui bărbat, găsit în Complexul Energetic Oltenia Webpress, 29 decembrie 2024 La data de 29 decembrie 2024, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că într-o carieră din localitatea Fărcăşeşti a fost identificată o persoană ce nu prezintă semne vitale. Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, au identificat lângă uşa de acces, într-o casă electrică de transformare, cadavrul unui bărbat, de 36 de ani, din Rovinari. cercetări, a reieşit faptul că în noaptea de 28 spre 29 decembrie 2024, bărbatul s-a deplasat în perimetrul carierei, cu intenţia de a sustrage componente electrice şi a încercat să decupleze curentul electric de la staţia de transformare, moment în care s-ar fi electrocutat, întrucât staţia se afla sub tensiune”, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Surse judiciare au precizat că trupul neînsufleţit a fost găsit în incinta carierei Pinoasa, care aparţine de Complexul Energetic Oltenia. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului. Poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi tentativă de furt calificat. Comunicate noi Stiri
Urmează cel mai greu an pentru 4,6 milioane de pensionari. Cine ar putea primi ajutoare 29 decembrie 2024 Ordonanța Trenuleț prevede foarte clar că veniturile românilor vor fi înghețate pe toată perioada anului viitor și că indexarea cu inflația ar urma să se aplice abia în anul 2026. Există însă și alte scenarii pentru că statul ia în calcul să îi ajute pe cei cu venituri mici și… Citește mai mult
Politica Greșelile din trecut: Ilie Bolojan și avertismentele despre coalițiile PNL-PSD 11 mai 202612 mai 2026 Ilie Bolojan avertizează despre greșelile din trecut ale PNL-PSD, subliniind necesitatea unei guvernări responsabile și eficiente. Citește mai mult
Conducătorii auto vor să fie întrebați la service ce ulei preferă pentru mașinile lor 15 noiembrie 2022 În urma unui sondaj național coordonat de Castrol realizat pe un eșantion de 1.000 de conducători auto români, s-a constatat că aceștia vor să aibă mai multă influență asupra produselor care se folosesc pentru mașinile lor. Un procent semnificativ de 93% au declarat că și-ar dori ca service-ul auto să… Citește mai mult