DESIGN nou pentru KIOSK-urile din București. În ce sector se întâmplă Webpress, 13 decembrie 202131 martie 2022 Ideea lor le-a adus un premiu de 47.600 de euro și semnarea contractului cu autoritățile locale, pentru proiectarea viitoarelor chioșcuri stradale. Competiția concursului de soluții pentru proiectarea noilor chioșcuri de flori și ziare a fost lansată oficial pe data de 25 octombrie 2021. 25 de arhitecți din toată țara au propus proiecte în termenul acordat. Pe 10 decembrie, șapte specialiști de la OAR au trecut la jurizare, iar pe 12 decembrie, seara, după trei zile de deliberări, au ales lucrarea câștigătoare. Aceasta este semnată de către patru arhitecți din Cluj: Anda Gheorghe, Miruna Moldovan, Adrian Ganea, Georgiana Jiman. Juriul a spus că a ținut cont ca aceste construcții să se integreze cât mai bine în spațiul urban și să afecteze cât mai puțin circulația pietonală. ”În total, am primit 25 de oferte pentru proiectarea noilor chioșcuri de flori și ziare, ceea ce este foarte bine. Îmi doresc ca acestea să fie o sursă de inspirație și pentru celelalte primării de sector din București, cu care pot împărți aceste proiecte”, a declarat Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Un chioșc modern atât pentru ziare, cât și pentru flori are o suprafață de 8,1 mp, față de aproximativ 5 m, cât au cele vechi, iar costul de producție va ajunge la aproximativ 14.000 euro/bucată. Suma va fi suportată de comerciant, cu plata rapidă sau lentă, conform unui mecanism care va fi prezentat, spre aprobare, Consiliului Local Sector 6. Arhitectura / Design Comunicate noi Stiri
De ce NU trebuie să dormi niciodată pe partea dreaptă! Riscurile sunt uriașe 3 februarie 2025 Toți avem o poziție preferată de somn, însă pentru cei care preferă să doarmă pe partea dreaptă, cercetătorii vin cu avertizări. Această poziție de somn este foarte periculoasă pentru sănătate, mai ales în cazul femeilor gravide. Read More
Nouă șansă pentru România în Schengen, pe 25 ianuarie. Cine va reprezenta țara noastră – CALENDARUL DISCUȚIILOR 7 ianuarie 2023 Prima reuniune din 2023 a Miniștrilor Justiției și a Afacerilor Interne din UE va avea loc la Stockholm. Lucian Bode va participa în perioada 25-27 ianuarie la ședința informală. Problema aderării României și a Bulgariei ar putea fi readusă în atenția oficialilor europeni.Discuțiile care vor avea loc peste câteva zile… Read More
Vremea 30 martie – Temperaturi ridicate, dar cu rafale puternice de vânt 30 martie 2022 Astăzi vremea va fi caldă, local chiar deosebit de caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în est, sud-est şi parţial în centru, dar se va înnora treptat în celelalte regiuni, unde pe arii relativ restrânse va ploua. Vântul va sufla slab… Read More