DESIGN nou pentru KIOSK-urile din București. În ce sector se întâmplă Webpress, 13 decembrie 202131 martie 2022 Ideea lor le-a adus un premiu de 47.600 de euro și semnarea contractului cu autoritățile locale, pentru proiectarea viitoarelor chioșcuri stradale. Competiția concursului de soluții pentru proiectarea noilor chioșcuri de flori și ziare a fost lansată oficial pe data de 25 octombrie 2021. 25 de arhitecți din toată țara au propus proiecte în termenul acordat. Pe 10 decembrie, șapte specialiști de la OAR au trecut la jurizare, iar pe 12 decembrie, seara, după trei zile de deliberări, au ales lucrarea câștigătoare. Aceasta este semnată de către patru arhitecți din Cluj: Anda Gheorghe, Miruna Moldovan, Adrian Ganea, Georgiana Jiman. Juriul a spus că a ținut cont ca aceste construcții să se integreze cât mai bine în spațiul urban și să afecteze cât mai puțin circulația pietonală. ”În total, am primit 25 de oferte pentru proiectarea noilor chioșcuri de flori și ziare, ceea ce este foarte bine. Îmi doresc ca acestea să fie o sursă de inspirație și pentru celelalte primării de sector din București, cu care pot împărți aceste proiecte”, a declarat Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Un chioșc modern atât pentru ziare, cât și pentru flori are o suprafață de 8,1 mp, față de aproximativ 5 m, cât au cele vechi, iar costul de producție va ajunge la aproximativ 14.000 euro/bucată. Suma va fi suportată de comerciant, cu plata rapidă sau lentă, conform unui mecanism care va fi prezentat, spre aprobare, Consiliului Local Sector 6. Arhitectura / Design Comunicate noi Stiri
Momente de cumpănă pentru Dănuț Lupu. Fostul mare fotbalist ar putea fi eliberat condiționat. Cine se opune categoric? 7 martie 2024 La termen a fost adus și fostul internațional român, care își ispășește la Penitenciarul Rahova pedeapsa de 7 luni și 10 zile primită pentru că a condus fără permis. Lupu a solicită eliberarea după ce a ispășit mai bine de jumătate din fracția minimă cerută de lege, peste cinci luni…. Citește mai mult
Stiri Arestările din Marea Britanie: Spionajul în beneficiul Iranului și implicațiile geopolitice 10 septembrie 2026 Arestările recente în Marea Britanie, suspectând spionaj în favoarea Iranului, ridică întrebări despre securitatea națională și relațiile internaționale. Citește mai mult
Stiri Grecia își întărește subvențiile pentru combustibili: Măsuri economice în fața crizei energetice 26 iulie 2026 Grecia extinde subvențiile pentru combustibili, anunțând măsuri economice menite să atenueze impactul crizei energetice globale și inflația. Citește mai mult