Dezastru la Halele Obor. Unde s-au ascuns proprietarii de magazine ca să nu-i găsească inspectorii ANPC Webpress, 5 martie 2025 ”În data de 5 martie 2025, comisarii ANPC au desfăşurat o serie de controale operative la operatorii economici din Hala Obor Veche, acţiune dispusă de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)Cristian Popescu Piedone. Au fost verificate un total de 32 de unităţi economice, iar în urma controlului s-au constatat o serie de deficienţe şi au fost aplicate măsuri corective”, a transmis, miercuri seară, ANPC, într-un comunicat de presă. Potrivit datelor transmise de sursa citată, 3 operatori economici au fost invitaţi la sediul comisariatelor sectoriale pentru clarificarea documentaţiei. Au fost întocmite 29 de procese verbale de constatare a contravenţiei şi au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 310.000 lei. S-a mai discpus: • Măsuri de oprire temporară: S-a dispus oprirea temporară de la comercializare pentru 1.574 produse, în valoare de 14.880 lei. • Măsuri de oprire definitivă: S-a dispus oprirea definitivă de la comercializare pentru 1.171,85 kg de produse, în valoare de 43.628,4 lei. • Oprirea prestării serviciilor: 13 operatori economici au fost sancţionaţi cu oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor. • Închidere unitate: S-a propus închiderea temporară a unui operator economic, Brutăria La Meg, pe o perioadă de până la 6 luni. Operatorii economici verificaţi: • OVI VAI KI GROUP SRL • ALEX 1961 SRL (2 puncte de lucru) • DMI FRIGO INTERNATIONAL SRL • LA GURA SI VIO SRL • TUDORI GEORGE PFA • EMPROD SRL • MICUL OBOR SRL • BRUTARIA LA MEG • PERLA DELTEI FISH SRL • ROMICA FISH SRL • ENIN EVE SRL • BASESCU COM BUSSINES SRL Potrivit ANPC, s-a constat: • Produse şi preparate din carne fără elemente de caracterizare (lipsă dată limită de consum); • Schimbarea stării termice, prin congelare, a produselor din carne/peste; • Produse din carne depozitate la temperaturi necorespunzătoare; • Brânză şi alte produse alimentare cu modificări organoleptice; • Vitrine şi agregate frigorifice neigienizate, cu zone de rugină şi mucegai; • Paviment deteriorat şi ustensile neprofesionale, precum tocătoare uzate; • Utilizarea procedurilor şi produselor nesigure în unităţi; • Lipsa graficelelor de temperatură; • Peste cu modificări organoleptice şi fără strat de gheaţă pe toată suprafaţa acestuia; • Recipiente de colectare a reziduurilor fără capac şi pedale; • Lipsa afişării preţurilor şi a traducerii în limba română a informaţiilor de pe ambalaje; • Produse textile fără traducere în limba română a compoziţiei fibroase. ”La momentul controalelor, au fost sigilate 6 standuri mari în 3 zone ale halei, iar mai mulţi operatori economici au părăsit unităţile. Ulterior sigilării standurilor şi zonelor respective, 4 operatori economici au revenit, iar controlul a fost finalizat conform reglementărilor legale. Cei care au fugit nu trebuie să creadă că au scăpat, deoarece colegii de la SICE Sector 2 au fost deja anunţaţi. Mulţumim poliţiei locale Sector 2 pentru suportul oferit în cadrul acţiunii”, au mai transmis reprezentanţii ANPC. Potrivit acestora, au fost sigilate unităţile pentru efectuarea controlului. ANPC precizează că ruperea sigiliului constituie infracţiune. Comunicate noi Stiri
Guvernul vine cu noi tăieri de cheltuieli bugetare – Ce propune proiectul de Ordonanță de Urgență 25 octombrie 2023 Guvernul propune, într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, noi măsuri fiscale pentru reducerea cheltuielilor bugetare pentru încadrarea în ţinta de definit. Printre aceste măsuri se numără obligaţia ordonatorilor de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice de a nu încheia angajamente legale pentru anumite cheltuieli bugetare precum cele pentru dotări, consultanţă… Citește mai mult
Stiri Papa Leon al XIV-lea: Starea de sănătate și implicațiile unei intervenții chirurgicale majore 21 octombrie 2026 Vaticanul a anunțat că Papa Leon al XIV-lea nu necesită tratament suplimentar după extirparea unei tumori pulmonare. Detaliile intervenției și reacțiile globale subliniază importanța acestei știri. Citește mai mult
Stiri Greece’s Strategic Move in Crete: The Deployment of Patriot Missile Systems Amid Iranian Threats 23 august 2026 Grecia a relocat o baterie de rachete Patriot în Creta ca răspuns la amenințările Iranului, consolidând astfel apărarea strategică în estul Mediteranei. Citește mai mult