Directorul SRI: Am desecretizat toate documentele pe care instituţia noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluţie Webpress, 22 decembrie 202222 decembrie 2022 Eduard Hellvig anunță că SRI a desecretizat şi publicat pe site-ul Serviciului toate documentele pe care instituţia le mai avea în păstrare cu privire la Revoluţia din 1989. „În 2015, primul an al mandatului meu, le transmiteam ofiţerilor SRI faptul că este obligatoriu ca cei care vin să slujească această naţiune trebuie să înţeleagă cât de greu s-au câştigat libertatea şi democraţia. Pentru noi ca organizaţie şi pentru mine ca director al ei în ultimii aproape opt ani, căutarea nu s-a oprit nicio clipă. Pentru că eu cred în continuare, cu tărie, în valoarea memoriei colective, peste generaţii. Înţelegerea preţului pe care unii oameni l-au plătit pentru aceste idealuri nu se poate realiza însă complet în absenţa unui concept-cheie: adevărul! Şi mă refer aici, în primul rând, la adevărul privitor la evenimentele sângeroase din 1989”, spune Hellvig în declaraţie. Conform directorului SRI, „sute de familii încă aşteaptă răspunsuri, sute de victime încă îşi aşteaptă liniştea, iar milioane de români încă aşteaptă acest adevăr pentru a închide o dată pentru totdeauna unul din capitolele cele mai criminale ale comunismului românesc”. „Adevărul nu are un început sau un final. Tot aşa cum el nu aparţine cuiva anume. Noi toţi, însă, suntem responsabili pentru rezultatul lui deplin, iar acela va fi istorie. Avem, astfel, obligaţia de a-l căuta continuu, cu toată energia. Astăzi, SRI face încă un pas pentru a sprijini sau pentru a impulsiona acest demers naţional. Am desecretizat şi publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituţia noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluţia din 1989”, anunţă oficialul. „Sper că prin acest demers orice frântură suplimentară de informaţie adusă la lumină va putea contribui la scrierea istoriei. Un semn că statul român trebuie să se scuture şi să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul. Şi nu doar comunismul, pentru că şi fosta Securitate a avut o contribuţie importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanţilor anticomunişti din decembrie 1989. Acel aparat represiv al statului român de atunci este condamnabil pentru că avea ca prioritate apărarea Partidului Comunist şi a conducătorilor săi, nu era un serviciu de informaţii dedicat apărării cetăţenilor”, mai afirmă Eduard Hellvig. Potrivit directorului SRI, „eroii pe care îi comemorăm astăzi, 22 decembrie, merită adevărul”. „Pentru că ei nu au luptat pentru idei abstracte sau pentru diferitele linii politice. În fapt, eroii nu au ideologie. Dar au avut idealuri, iar unul dintre ele era adevărul. Tineri, civili sau militari, oameni nevinovaţi care au pierit în sângeroasele zile ale lui Decembrie 1989 sunt sigur că s-au regăsit în acelaşi rai al oamenilor buni. Pentru familiile celor care au pierdut atunci un om drag este în continuare crucial ca responsabilităţile să fie partajate clar şi asumate fără echivoc”, spune Hellvig. Administratie publica Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Stiri Decizia Curții de Apel București: Anularea Comitetului pentru Legile Justiției și Implicațiile Sale 6 iulie 2026 Curtea de Apel București a anulat decizia de înființare a Comitetului pentru legile Justiției, ridicând întrebări despre legalitatea acțiunilor guvernului. Citește mai mult
Bobby Păunescu despre Ministeriala NATO de la București: „Devenim o capitală a lumii civilizate” 27 noiembrie 2022 „Principalii actori din țările NATO vor fi prezenți la București. Bucureștiul a devenit o capitală a lumii civilizate chiar dacă sunt lucruri care nu funcționează, încălcări ale drepturilor omului, nu sunt la standardele unor țări foarte dezvoltate dar am văzut că sunt derapaje și în alte țări. Ce e foarte… Citește mai mult
Stiri Controversele Imnului Național: LeBron James și Reacția lui Donald Trump 23 octombrie 2026 Controversa dintre LeBron James și Donald Trump evidențiază tensiunile din societatea americană și rolul sportivilor în discuțiile sociale și politice. Citește mai mult