Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Document privind securitatea Mării Negre adoptat în Senatul SUA: Reacţiile lui Ciolacu şi Ciucă

Webpress, 28 iulie 2023

Documentul precizează că statele de la Marea Neagră înseamnă Turcia, România, Bulgaria, Moldova, Ucraina şi Georgia. Statele riverane ale Mării Negre sunt esenţiale în contracararea agresiunii din partea guvernului Federaţiei Ruse şi contribuie la securitatea colectivă a NATO, arată documentul.

„Statele Unite ar trebui să continue să lucreze în cadrul NATO şi cu aliaţii din NATO pentru a dezvolta o strategie pe termen lung, pentru a spori securitatea, pentru a stabili o prezenţă permanentă şi durabilă de-a lungul flancului estic al NATO şi pentru a consolida rezilienţa democratică a aliaţilor şi partenerilor din regiune”, prevede amendamentul.

„Statele Unite ar trebui să colaboreze în cadrul NATO şi cu aliaţii NATO pentru a dezvolta o strategie pentru o prezenţă maritimă rotativă regulată în Marea Neagră”, se mai arată în document.

„Statele Unite ar trebui, de asemenea, să colaboreze cu statele din Uniunea Europeană pentru a coordona o strategie de susţinere a iniţiativelor democratice şi a prosperităţii economice în regiunea care cuprinde două state membre UE şi patru state aspirante la statutul de membru UE”, menţionează Legea din 2023 privind Securitatea la Marea Neagră.

Este în interesul Statelor Unite să să sprijine eforturile de prevenire a răspândirii altor conflicte armate în Europa prin recunoaşterea regiunii Mării Negre ca o arenă a agresiunii ruseşti, se arată în preambulul documentului. Încercările repetate, ilegale, neprovocate şi violente ale Federaţiei Ruse de a-şi extinde teritoriul şi de a controla accesul la Marea Mediterană prin Marea Neagră constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite, a NATO şi a Uniunii Europene.

Statele Unite condamnă încercările Federaţiei Ruse de a schimba sau de a modifica graniţele din regiunea Mării Negre prin forţă sau prin orice mijloace contrare dreptului internaţional şi de a impune o sferă de influenţă în întreaga regiune.

„Statele Unite şi aliaţii săi ar trebui să contracareze cu fermitate acţiunile teritoriale nelegitime ale Rusiei, revendicările nelegitime ale Rusiei în Peninsula Crimeea, de-a lungul teritoriului ucrainean, în apele teritoriale ale Ucrainei din Marea Neagră şi din Marea de Azov, în apele internaţionale ale Mării Negre şi în teritoriile pe care le ocupă în mod ilegal în Ucraina”, arată amendamentul.

Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat joi seara legea privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act / NDAA). În proiectul de buget se prevede, de pildă, suma de 21.651.000 de dolari pentru armamentul şi muniţia alocată bazei de la Mihail Kogălniceanu.

În cadrul NDAA, a fost aprobat şi proiectul de lege Black Sea Security Act, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney. Proiectul a fost adoptat cu o majoritate copleşitoare, de 86 de voturi pentru. Au fost doar 11 voturi împotrivă, iar trei senatori nu au votat.

Proiectul de lege privind bugetul Statelor Unite aprobat de Senat urmează a fi mediat, în continuare, în cursul lunii septembrie, cu versiunea legii aprobată deja în Camera Reprezentanţilor. Un proiect de lege similar Black Sea Security Act se află în procedură legislativă şi în Camera Reprezentanţilor, ceea ce oferă perspective favorabile pentru ca şi textul acestuia să fie preluat în cursul procedurii de mediere în versiunea finală a NDAA care va fi trimisă spre promulgare preşedintelui SUA, arată Ambasada României în SUA.

Ciolacu: Ilustrează interesul administraţiei americane pentru regiune

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, despre faptul că Senatul SUA a aprobat Legea care autorizează bugetul apărării care include şi un amendament privind securitatea în zona Mării Negre, că acest lucru denotă interesul administraţiei americane pentru regiune şi evidenţiază rolul României în acest context.

„Veşti foarte bune pentru aprofundarea legăturilor de securitate şi economicce în regiunea Mării Negre. Salut evoluţiile privind legea care autorizează bugetul apărării NDAA (National Defense Authorization Act – n.r.) şi Strategie de securitate a Mării Negre a SUA. Ambele ilustrează interesul comun Congresului, Senatului SUA şi administraţiei americane pentru regiune şi evidenţiază rolul României în acest context”, a scris Marcel Ciolacu, vineri pe Twitter.

Legea care autorizează bugetul apărării – National Defense Authorization Act (NDAA) a fost aprobată de către Senatul SUA. În cadrul NDAA a fost aprobat şi  proiectul de lege „Black Sea Security Act”, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney, potrivit postării de pe pagina de Facebook a Ambasadei României la Washington.

„Prin acest demers, Senatul Statelor Unite confirmă statutul Mării Negre de regiune de importanţă geostrategică critică şi deschide calea unei noi ere a angajării SUA în zonă. De asemenea, Senatul american exprimă, în premieră, prin aprobarea legii menţionate, susţinerea puternică pentru un angajament comprehensiv al SUA în regiunea Mării Negre, împreună cu aliaţii şi partenerii, în domenii strategice precum: securitate şi apărare, economie, energie sau rezilienţă democratică” a precizat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite, potrivit sursei citate.

Nicolae Ciucă: România va beneficia de o prezenţă americană întărită

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat că România va beneficia de o prezenţă americană întărită, după ce Senatul SUA a adoptat proiectul de lege privind securitatea regiunii Mării Negre, şi „de sprijin în domenii precum apărare, economie, energie sau consolidarea democraţiei şi a statului de drept, la care se pot alătura şi alţi parteneri euro-atlantici”.

„Salut adoptarea de către Senatul SUA a proiectului de lege privind securitatea regiunii Mării Negre. Actul normativ confirmă interesul american pentru stabilitatea şi securitatea acestei zone de importanţă geostrategică. Vom beneficia, astfel, de o prezenţă americană întărită şi de sprijin în domenii precum apărare, economie, energie sau consolidarea democraţiei şi a statului de drept, la care se pot alătura şi alţi parteneri euro-atlantici”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Facebook.

Liderul PNL a mai spus că „pentru România, efectele acestui demers al Statelor Unite ale Americii se vor vedea în consolidarea securităţii naţionale şi în accentuarea şi diversificarea oportunităţilor economice, aspecte care vor contribui la un impuls pentru dezvoltare şi creştere a nivelului de bunăstare”. Legea care autorizează bugetul apărării – National Defense Authorization Act (NDAA) a fost aprobată de către Senatul SUA. În cadrul NDAA a fost aprobat şi  proiectul de lege „Black Sea Security Act”, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney, potrivit postării de pe pagina de Facebook a Ambasadei României la Washington.

Comunicate noi Stiri Marcel CiolacuNicolae Ciucă

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei zilnic un pahar de iaurt

8 ianuarie 2022

Consumul de iaurt echilibrează flora intestinală, ceea ce duce la o mai bună funcționare a sistemului digestiv, dar și a sănătății în general, pentru că intestinul găzduiește 70% din sistemul imunitar, aici se găsesc peste 100 de milioane de neuroni, mai mulți decât în măduva spinării, și este organul care…

Citește mai mult
Stiri

Riscuri în Spațiul Aerian: Mesajele RO-Alert din Județul Tulcea și Implicațiile Lor

27 iulie 2026

Județul Tulcea a fost scena emiterii a două mesaje RO-Alert, reflectând o complexitate crescută a securității naționale. Articolul analizează implicațiile acestor evenimente pentru cetățeni și autorități.

Citește mai mult

Un director din Primăria lui Piedone a fost bătut crunt în piața Rahova. Reacția edilului

9 iulie 2023

Directorul executiv de la Direcția de Ordine și Publică și Circulație pe drumurile Publice Cornel Stan a fost bătut de un individ agresiv. Bărbatul amenința cetățenii cu un cuțit și atunci când directorul a intervenit, acesta a tăbărât cu pumnii și picioarele pe el.  Acum directorul este ăn spital, iar…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.029)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.299)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (558)
  • Stiri (39.255)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (912)
  • Ilie Bolojan (830)
  • Marcel Ciolacu (598)
  • Nicolae Ciucă (585)
  • Klaus Iohannis (579)
  • Sorin Grindeanu (414)
  • George Simion (311)
  • Călin Georgescu (239)
  • Eugen Tomac (218)
  • Kelemen Hunor (161)
  • Gabriela Firea (146)
  • Traian Băsescu (142)
  • Florin Cîțu (132)
  • Rareș Bogdan (130)
  • Dominic Fritz (125)
  • Ludovic Orban (103)
  • Cătălin Predoiu (101)
  • Victor Ponta (92)
  • Diana Șoșoacă (91)
  • Crin Antonescu (69)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info