Doi jandarmi, răniți după ce arma unuia s-a descărcat în cadrul unei intervenții – Au fost transportați de urgență la spital Webpress, 23 martie 2023 Potrivit Jandarmeriei Române, in incidentul produs în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Pantelimon din judeţul Ilfov au fost implicaţi doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov. ”Un echipaj format din trei subofiţeri, în timp ce acţiona pe raza judeţului Ilfov, a observat, pe un teren viran situat pe Centura Bucureşti, între localităţile Glina şi Pantelimon, un autovehicul suspect. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au observat mai multe persoane care sustrăgeau fier. În încercarea de a-i opri, unul dintre jandarmi a coborât din autospecială şi a executat mai multe focuri de armă, în plan vertical. După somaţiile legale făcute, subofiţerul a revenit în autospecială şi în momentul în care a vrut să asigure armamentul acesta s-a descărcat, unul dintre jandarmi rănindu-se la mână, iar glonţul ricoşând în abdomenul unui alt jandarm”, a arătat sursa citată. Cei doi jandarmi răniţi au fost preluaţi de către ambulanţă, conştienţi, şi transportaţi la spital. La acest moment, leziunile provocate nu le pun viaţa în pericol, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei. ”Circumstanţele în care s-a produs evenimentul urmează să fie elucidate de către instituţiile abilitate. La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au fost dispuse, de urgenţă, verificări interne cu privire la cele întâmplate, urmând ca rezultatele să fie puse la dispoziţia organelor abilitate”, a adăugat Jandarmeria. Comunicate noi Stiri
Sărbătoare 3 aprilie – Un sfânt uriaș este pomenit astăzi – Calendar creștin ortodox 3 aprilie 2023 Sărbătorile zilei de 3 Aprilie – Sfântul Nichita MărturisitorulOrtodoxe Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul şi Ilirie Greco-catolice Sf. cuv. Nichita Mărturisitorul Romano-catolice Ss. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp. Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 aprilie.S-a născut în Cezareea Bitiniei, din părinţi dreptcredincioşi…. Citește mai mult
Revelionul SECURIȘTILOR. Ce li se servea la masa festivă, în afară de discursul lui Ceaușescu – DOCUMENTE ARHIVĂ 28 decembrie 2022 În a 2-a jumătate a anilor 80, problema asigurării alimentelor de bază pentru populație, în marile orașe, devenise atât de deficitară, încât Securitatea ajunsese să piardă mai mult timp cu notele privind stadiul stocurilor decât cu alte activități mai aproape de specificul serviciului. Interesul nu era generat de grija pentru sănătatea… Citește mai mult
Dialog la nivel înalt între Camera de Comerț și Industrie a României și Camera de Comerț Dubai 15 februarie 2024 „Președintele Camerei de Comerț Dubai este un mai vechi prieten al CCIR și chiar al României. De-a lungul timpului, prin implicarea Domniei Sale în activitatea Asociaţiei Camerelor Europene de Comerţ și Industrie (EUROCHAMBRES), precum și în cea a World Chambers Federation (WCF), am reușit să punem în practică mai multe… Citește mai mult