Doliu în familia Trump. A murit Maryanne Trump, sora fostului președinte al Statelor Unite Webpress, 13 noiembrie 2023 Echipajele de urgenţă au răspuns unui apel privind o persoană în stop cardiac, au precizat sursele. Nu au existat semne de traumă sau alte suspiciuni. Departamentul de Poliţie din New York a declarat că o femeie în vârstă de 86 de ani a fost găsită inconştientă şi fără reacţie în interiorul dormitorului unui apartament de pe Fifth Avenue, iar ulterior a fost confirmat decesul. O anchetă este în curs de desfăşurare şi identitatea ei nu poate fi dezvăluită, a precizat Departamentul, potrivit Reuters. Un purtător de cuvânt al fostului preşedinte Trump a refuzat să comenteze. Maryanne Trump Barry a fost numită în 1983 de către preşedintele de atunci, Ronald Reagan, judecătoare la Curtea Districtuală din New Jersey, iar ulterior a devenit judecătoare la Curtea Federală de Apel, în 1999, în mandatul fostului preşedinte Bill Clinton. Ea s-a pensionat în 2019. Barry s-a retras pe fondul unei anchete privind o conduită judiciară necorespunzătoare legată de presupuse tranzacţii fiscale şi financiare frauduloase făcute de tatăl şi fraţii săi. Ancheta a fost închisă fără o concluzie atunci când Barry s-a retras în februarie 2019, reaminteşte ABC News. Trei dintre cei patru fraţi ai fostului preşedinte Trump au murit acum. Robert Trump, cel mai tânăr frate al său, a murit în august 2020, la vârsta de 71 de ani. Fred Trump Jr. a murit în urma unui atac de cord la doar 42 de ani, în septembrie 1981. Relaţia fostului preşedinte cu sora sa mai mare a fost tensionată spre sfârşitul preşedinţiei lui Trump, când nepoata lui Donald Trump, Mary, a publicat o carte şi a dat publicităţii înregistrări audio făcute de ea cu mătuşa ei, Maryanne, în care aceasta îl critica aspru pe fratele ei mai mic şi spunea că nu are niciun fel de principii. Comunicate noi Stiri
Stiri Conflictul Constituțional: Cererea de Demisie a lui Nicușor Dan și Implicațiile Politice ale Consultărilor de la Cotroceni 18 mai 2026 Diana Șoșoacă a cerut demisia lui Nicușor Dan, acuzând organizarea neconstituțională a consultărilor de la Cotroceni, provocând un conflict politic major. Citește mai mult
Stiri Sorana Cîrstea: O ascensiune remarcabilă în lumea tenisului feminin 18 mai 2026 Sorana Cîrstea a atins locul 18 în clasamentul WTA, marcând o etapă importantă în cariera sa de tenis. Această realizare reflectă dedicarea și talentul său. Citește mai mult
Stiri Analiza premierei în doborârea dronelor deasupra Mării Negre: Implicații strategice și tehnice 18 octombrie 2026 Analiza incidentului de doborâre a dronelor deasupra Mării Negre evidențiază premierele în reacțiile Forțelor Aeriene Române și implicațiile strategice pe termen lung. Citește mai mult