DOLIU în lumea filmului – A murit unul dintre cei mai mari actori Webpress, 16 septembrie 2022 Actorul Harry Landis s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. El a fost prezent în acest domeniu mai bine de 60 de ani. A devenit cunoscut pentru apariția sa în serialul de comedie „Friday Night Dinner”. Harry Landis a murit la vârsta de 90 de ani, în data de 12 septembrie 2022. Doliul este imens iar vestea tristă a fost dată de agentul său la „Sharry Clark Artists”. ”Vești triste. Harry Landis a trecut în neființă. Acesta a avut o carieră uimitoare și a câștigat simpatie în urma rolului lui Mr. Morris pe care l-a interpretat în „Friday Night Dinner”. A fost un privilegiu să lucrez cu un asemenea om. Ne va fi dor de tine. Dumnezeu să te odihnească”, este mesajul transmis de agentul său, pe rețelele de socializare. Actorul Harry Landis are la palmares numeroase apariții în cunoscute seriale și pelicule. Printre aparițiile pe care le-a avut pot fi amintite următoarele: „Casualty” (în perioada 1986 – 2018), „Doctors” (în perioada 2009 – 2017), „Friday Night Dinner” (în perioada 2012 – 2014), „The Bill” (1990 – 2007), „My family”, (2004, interpretând rolul lui Gino), „The Memoirs of Sherlock Holmes” (1994, rolul lui Ikey Sanders), „Crown Court” (1973 – 1975), „A Woman of Substance” (1985). Comunicate noi Stiri
Stiri Relația lui Donald Trump cu Rusia: O fascinație de aproape 40 de ani 24 octombrie 2026 Analiza relației de aproape 40 de ani dintre Donald Trump și Rusia, evidențiind impactul acesteia asupra politicii externe și securității globale. Citește mai mult
Aer tropical peste România: zonele unde temperaturile urcă la 22 de grade. Prognoza pe două săptămâni 6 martie 2023 Pe parcursul acestei săptămâni, vremea va deveni deosebit de caldã în cea mai mare parte a ţării. De miercuri, vom fi sub influența unui transport de aer tropical din nordul Africii, când și regimul termic se va situa peste normalul perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 22… Citește mai mult
Stiri Reducerea prezenței militare americane în Europa: implicații și perspective 20 mai 2026 Reducerea numărului brigăzilor americane în Europa de la patru la trei are implicații profunde pentru securitatea regională și relațiile transatlantice. Citește mai mult