Doliu uriaș în cinematografia mondială. O celebră actriță s-a stins din viață – Rudele nu au dezvăluit cauza – VIDEO Webpress, 24 septembrie 2022 Actriţa americană Louise Fletcher, care a câştigat un premiu Oscar pentru rolul interpretat în filmul din 1975 „One Flew Over the Cuckoo’s Nest” („Zbor deasupra unui cuib de cuci”), a murit la vârsta de 88 de ani. Louise Fletcher a murit în somn în prezenţa membrilor familiei sale în reşedinţa ei din Montdurausse, o localitate din sudul Franţei, a anunțat impresarul său, care însă nu a precizat cauza decesului. Andrew Bick, unul dintre cei doi fii ai actriţei, a declarat pentru The Hollywood Reporter că Louise Fletcher a murit vineri din cauze naturale. Celebra actriţă fusese diagnosticată de două ori cu cancer, însă a ieşit de fiecare dată învingătoare din lupta cu această boală. Louise Fletcher a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, o ecranizare regizată de Milon Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962. În discursul ei de acceptare a premiului, Louise Fletcher a folosit limbajul american al semnelor pentru a le mulţumi părinţilor ei, care erau surzi, şi le-a mulţumit spectatorilor pentru faptul că au urât -o. Pelicula a câştigat alte patru premii Oscar, impunându-se şi la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (Milos Forman), „cel mai bun actor în rol principal” (Jack Nicholson) şi „cel mai bun scenariu adaptat” (Lawrence Hauben şi Bo Goldman). Maniera în care a interpretat acel personaj de film a fost atât de memorabilă, încât platforma de streaming Netflix a realizat în 2020 un serial intitulat „Ratched”, care prezintă prima parte a vieţii lui Mildred Ratched, o asistentă medicală devenită răufăcătoare, relatează Agerpres. Celebru rămâne și filmul SF din anii 80 – Brainstorm (1983), în care a jucat alături de un alt actor important american – Cristopher Walken, în rolurile unor cercetători ce reușesc să înregistreze și să redea experiențele senzoriale prin care trec în timpul morții. Sau filmul de groază din seria Exorcistul – Exorcistul II, din 1977, alături de Linda Blair în rolul principal, și Max von Sydow, coloana sonoră fiind semnată de maestrul Ennio Morricone. Estelle Louise Fletcher s-a născut pe 22 iulie 1934 şi a fost al doilea copil într-o familie cu patru copii. S-a căsătorit cu producătorul Jerry Bick la începutul anilor 1960, cu care a avut doi fii, John şi Andrew. Louise Fletcher şi Jerry Bick au divorţat în 1977. Comunicate noi Stiri
Putin vrea să folosească arme chimice la Kiev – Președintele rus ar putea recurge și la arme nucleare împotriva statelor NATO 11 martie 2022 Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice inclusiv în state membre NATO. Avertismentul vine de la Christo Grozev, directorul publicației de investigație Bellingcat. Președintele rus ar putea recurge la un atac nuclear în cazul în care ar pierde războiul din Ucraina, spune un alt jurnalist de război. Părerile împărțite vin… Citește mai mult
Stiri Problemele de trafic pe Valea Oltului: O analiză a gestionării lucrărilor și impactul asupra comunității 25 septembrie 2026 Analiza impactului blocajelor de trafic pe Valea Oltului, reacția ministrului Radu Miruță și perspectivele pentru o gestionare mai eficientă a lucrărilor. Citește mai mult
Sebstian Burduja spune că a negociat cu Comisia Europeană păstrarea centralelor termice pe cărbune 4 februarie 2025 ”România este puternică şi respectată în Uniunea Europeană. Astăzi şi ieri, la Bruxelles, am avut întâlniri cruciale cu oficialii Comisiei Europene, între care comisarul pentru energie, Dan Jørgensen, coordonatorul PNRR la nivel european, Celine Gauer, şi reprezentanţii DG Competition. Sunt aici pentru interesele strategice ale României în sectorul energetic, perfect… Citește mai mult