Doru Giugulea, după ce a contestat candidatura lui Ponta: ”Este omul Moscovei. Are cetățenie sârbă, un satelit al Moscovei” Webpress, 18 martie 2025 „Eu am comentat contestația depusă împotriva lui Ponta în ceea ce privește dubla cetățenie. Dânsul a afirmat orice persoană din România este îndreptățită să aibă cel puțin două cetățenii, ceea ce este foarte corect, numai că nu orice persoană candidează la funcția supremă în stat, cea de președinte. În aceasta situație, bănuiesc ca CCR a fost foarte atentă să aplice principiile de echitate, în ceea ce privește fidelitatea față de statul român. Dacă o persoană care ajunge președintele României are două cetățenii, care constituție o aplică în situația în care este în conflict cu statul a cărei cetățenie o are a doua? De aceea trebuie punctat că domnul Ponta nu are o cetățenie oarecare, ci cetățenia sârbă. Serbia, un prieten al României, dar este foarte bine știut că Serbia este un satelit al Moscovei. Deci dacă are cetățenia sârbă, deci o cetățenie care poate fi echivalată cu o cetățenie a Rusiei, cine este omul Moscovei? Pentru că este incredibil ceea ce se poate întâmpla, dubla măsură în analiza CCR cu privire la validitatea unor candidaturi, atunci când avem o situație deosebită. Un cetățean român care dorește să fie președinte, trebuie să fie cetățean numai al statului român, pentru că numai așa își poate îndeplini atribuțiile constituționale. Dânsul poate face o cerere de renunțare la cetățenie, dar până când această cetățenie nu este retrasă printr-o hotărâre a parlamentului sârb și un decret al președintelui sârb, el este în continuare cetățean sârb. Peste o lună jumătate, cum îl știm pe Ponta, poate să zică m-am răzgândit, nu îmi mai retrag cetățenia. Deci aici este o chestie de formalism legal, care trebuie aplicat. Ponta din punct de vedere politic este un parazit. El a parazitat toate structurile în care a fost, adică când a fost in PSD, transmitea în direct ședințele de partid către presă sau nu se știe cine. Acum întrebarea este cine candidează, dânsul sau grupurile de interese care îl susțin așa cum a fost in 2014, când a candidat împotriva lui Iohannis? Că asta i se reproșa, că nu este dânsul cel care candidează, ci grupul de interese din spate care îl împing, tocmai ca să acapareze puterea din România și aducere la nivelul statului a mafiei personale.”, a declarat avocatul Doru Giugulea la Realitatea PLUS. Comunicate noi Stiri Victor Ponta
Stiri Cortizolul: Hormonul Stresului și Impactul Obiceiurilor Zilnice Asupra Sănătății Noastre 27 august 2026 Cortizolul, cunoscut ca hormonul stresului, are un impact semnificativ asupra sănătății noastre. În acest articol, explorăm obiceiurile zilnice care influențează nivelurile de cortizol și implicațiile acestora. Citește mai mult
Cozmin Gușă: „Omul Zilei, Marcel Ciolacu. Premierul în țara „minunilor” partenerului strategic!” 4 decembrie 2023 Unii, ca Ion Cristoiu sau alți jurnaliști de calibru, inclusiv din Clubul de Gândire GOLD, bagatelizează această vizită, descriind-o ca fiind una de tip mimetic, bună doar pentru PR-ul lui Ciolacu în campania electorală ce-a început deja, la polul opus fiind ceilalți, adică cei ce o laudă în mod deșănțat…. Citește mai mult
Liderul Clanului Duduianu, săltat de mascați după ce imagini indecente cu propriul copil, de 3 ani, au ajuns pe internet 5 decembrie 2022 Este vorba despre Laurențiu Duduianu, zis Ciprian Pian, liderul clanului interlop Duduianu (Pian) după moartea fratelui său Florin Mototolea, în august 2020. Laurențiu Duduianu este acuzat de trei fapte penale ce țin de minori după ce imagini cu fiul său în vârstă de aproximativ 3 ani care mima acte sexuale… Citește mai mult