Dublă calamitate într-un paradis turistic – O țară a fost lovită de inundații catastrofale și de o explozie uriașă care a distrus un aeroport Webpress, 7 decembrie 2023 În Seychelles, un paradis turistic, a fost decretată starea de urgenţă în urma unei explozii uriaşe care s-a produs în cursul nopţii într-o zonă industrială de pe insula principală, Mahé, concomitent cu inundaţii catastrofale, soldate deja cu trei morţi, relatează BBC. Vorbind la televiziunea naţională, preşedintele Ramkalawan a numit cele două dezastre concomitente o „calamitate” pentru ţară şi a făcut apel la solidaritate faţă de cei afectaţi. El a cerut păstrarea unui moment de reculegere. Explozia, care s-a produs imediat după ora locală 2:00 (0:00, ora României), a devastat zona, spulberând magazinele şi distrugând locuinţele din apropiere de-a lungul coastei de est a insulei Mahé. Explozia s-a produs la o companie de construcţii şi cariere, unde explozibilii erau depozitaţi în patru containere. Mai multe persoane au fost rănite, în timp ce altele a trebuit să fie evacuate. Aeroportul internaţional a fost, de asemenea, avariat, în ciuda faptului că se află la o distanţă de 4 km. Preşedintele din Seychelles, Wavel Ramkalawan, a ordonat tuturor locuitorilor, cu excepţia angajaţilor esenţiali, să rămână acasă. Şcolile sunt închise, iar spitalele au fost închise pentru toţi, cu excepţia cazurilor de urgenţă. Singura circulaţie permisă este cea către şi dinspre insulele de vacanţă. „Aeroportul internaţional din Seychelles este încă operaţional, iar serviciile de feribot între insule funcţionează pentru vizitatori”, a precizat contul oficial al ţării pe X. Guvernul britanic şi-a sfătuit cetăţenii aflaţi pe insula Mahé să rămână în casă până la noi ordine. Pe de altă parte, ploile excepţional de puternice din timpul nopţii au provocat inundaţii grave şi alunecări de teren, ceea ce a sporit presiunea asupra echipelor de intervenţie de pe insulă. Trei persoane au murit, casele lor fiind distruse. Potopul a făcut ca apele reziduale să se scurgă în ocean, iar oamenii sunt sfătuiţi să nu înoate. Imagini difuzate la televiziunea naţională au arătat străzi acoperite de un strat gros de noroi, pline de moloz şi copaci dezrădăcinaţi. Seychelles, o destinaţie turistică importantă, este formată din 115 insule, dar este cea mai puţin populată ţară din Africa, cu aproximativ 100.000 de locuitori. Comunicate noi Stiri
Stiri Prosumatorii și controlul energetic: Mesajul lui George Buhnici către premierul Ilie Bolojan în contextul crizei energetice 17 august 2026 George Buhnici adresează un mesaj premierului Ilie Bolojan, subliniind necesitatea unei remunerații corecte pentru energia stocată de prosumatori în contextul crizei energetice. Citește mai mult
Ministerul Apărării: „Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene. Afirmația este în totalitate falsă” 9 martie 2022 Cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel „nu iau parte la confruntări”, Ministerul Apărării face următoarele precizări: Afirmația este în totalitate falsă…. Citește mai mult
Comunicate noi Fashionoutfit – Comunicat de presa 24 februarie 201531 martie 2022 Domeniul fashion este unul nelimitat din toate punctele de vedere acest fapt atragand o serie de carateristici originale si pline de creativitate. Moda ne prezinta cum ar trebui sa ne imbarcam in societate pentru a putea avea un aspect deplin si functional. Pe de alta parte, cu ajutorul acesteia se… Citește mai mult