Economistul Adrian Negrescu atacă „scamatoria” făcută de Ministerul Energiei cu banii de la UE. „Poveste de noaptea minții. Ivan să dea explicații” Webpress, 27 ianuarie 202628 ianuarie 2026 Analistul economic Adrian Negrescu trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care sunt gestionate fondurile europene destinate sectorului energetic. Acesta acuză faptul că, în loc să ajungă la firmele beneficiare pentru investiții, sumele uriașe primite de la Bruxelles ar fi fost blocate în bănci pentru a genera profit instituțional. Bani europeni transformați în depozite bancare Potrivit analistului, mecanismul utilizat de autorități ridică mari semne de întrebare asupra priorităților statului român în gestionarea proiectelor de infrastructură energetică. „România, încă o poveste de noaptea minții. Dacă am înțeles corect din relatările din presă, Ministerul Energiei, în loc să plătească beneficiarii proiectelor europene, a transformat banii primiți de la UE în lei și i-a pus la bancă să facă dobândă”, a scris pe Facebook, marți seară, 27 ianuarie, Adrian Negrescu. Această manevră ar fi generat un venit neașteptat pentru instituție, însă cu prețul întârzierii proiectelor vitale: „Ar fi câștigat astfel 120 de milioane de euro”, subliniază analistul. Blocaj major pentru firme: Finanțările vin cu țârâita În timp ce ministerul ar contabiliza profituri din dobânzi, economia reală suferă. Firmele care au câștigat proiecte pe Fondul pentru Modernizare sau PNRR se confruntă cu întârzieri cronice la decontare, riscând insolvența sau abandonarea investițiilor, mai spune Negrescu. „Dacă e să luăm în calcul cât de greu vin finanțările europene la firmele beneficiare, este posibil ca această suveică cu iz inflaționist să fie aplicată, cu succes, și în alte ministere”, avertizează analistul economic. „Ministrul trebuie să explice această scamatorie” Analistul consideră că tăcerea autorităților nu mai este o opțiune și solicită explicații oficiale de la vârful Ministerului Energiei pentru a clarifica dacă fondurile europene sunt folosite ca instrumente de speculă bancară în loc de motor pentru dezvoltare. „Cred că dl. Ivan, Ministrul Energiei, trebuie să iasă public să explice această scamăaorie financiară”, a conchis analistul în mesajul său. În decembrie 2024, Ministerul Energiei a transformat 1,7 miliarde de euro din fonduri europene în lei și i-a plasat în depozite la CEC Bank, în loc să îi distribuie firmelor beneficiare. În 2025, instituția a încasat peste 609 milioane de lei (aproximativ 120 de milioane de euro) doar din dobânzi, profitând de o rată de peste 7%. Surse guvernamentale au confirmat pentru Hotnews că plățile către firme au fost întârziate sau blocate intenționat pentru a menține banii în bănci și a maximiza câștigurile statului. Manevra a fost posibilă printr-o Ordonanță de Urgență emisă de Guvernul Ciolacu la finalul anului 2024. Astfel, în timp ce ministerul făcea profit, firmele care au realizat investiții au fost lăsate fără lichidități, fiind forțate să se împrumute sau să oprească proiectele. Administratie publica Afaceri / Comert Institutii publice Politica
Directoare din PMB: „M-am dat jos, l-am trântit și i-am pus pistolu-n cap și i-am spus: ieși, în m*** m*** și mută-ți mașina!” 5 decembrie 20255 decembrie 2025 Cum explică femeia declarația: Folosirea pronumelui „eu” nu era una personală: Violeta Grigore, directoare în cadrul Departamentului Transporturi al Primăriei Municipiului București, vine cu un drept la replică, după ce a fost înregistrată, într-o ședință, în timp ce povestea cum a amenințat un taximetrist cu pistolul. Aceasta susține că declarația… Citește mai mult
Klaus Iohannis lansează în dezbatere publică Raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” 10 ianuarie 202231 martie 2022 Evenimentul de lansare în dezbatere publică a Raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” va avea loc începând cu ora 11.00. Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă vor susține alocuțiuni. Pe 4 ianuarie 2022, președintele României a decis înființarea la nivelul Administrației Prezidențiale a unui grup… Citește mai mult
Politica Controversa Fiolei cu Virus Mpox: Doi Oameni de Știință Acuzați de Infracțiuni în SUA 4 iunie 20264 iunie 2026 Doi cercetători din SUA sunt acuzați că au introdus ilegal fiole cu virus mpox dezactivat, ridicând întrebări despre biosecuritate și etica cercetării. Citește mai mult