Elev de la o școală din Brăila, AGRESAT FIZIC mai mulți colegi de clasă. Poliția s-a sesizat Webpress, 8 februarie 2022 În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea elevului în cauză, fiind vorba de un băiat, în vârstă de 10 ani, din Brăila. În continuare, sunt efectuate cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt. Polițiștii au procedat la consilierea minorului, în prezența reprezentanților unității de invățământ și a unui inspector școlar. Un grup de 15 părinți din clasa a IV-a a școlii au semnat o scrisoare prin care sesizau că în urma agresiunilor repetate, atât fizice cât și verbale, săvârșite de către elevul în cauză asupra celorlalți copii, au decis ca să nu-i mai lase pe copii lor să mai participe fizic la orele de curs, până nu va fi soluționată această problemă. Părinții spun că elevii sunt agresați fizic și verbal de trei ani de zile, timp în care s-au schimbat învățători, s-au făcut plângeri, însă nu s-a luat nicio măsură. Lucrurile s-au agravat în momentul în care unii dintre copii au ajuns acasă cu vânătăi. Doi dintre părinți au mers și au scos certificate medico-legale, pe care le-au trimis apoi la ISJ Brăila. Biroul de presă al IPJ Brăila a precizat că la nivelul IPJ Brăila nu au fost înregistrate sesizări cu privire la existența acestui eveniment. Comunicate noi Stiri
Parlamentarii și-au majorat veniturile cu 25%. Aleșii primesc 30.000 de euro anual fără să justifice cheltuielile 19 februarie 2023 De la 1 martie, parlamentarii vor primi bani în plus pentru activitatea pe care o desfășoară la cabinetele parlamentare. Până acum, ei primeau pentru această activitate 28.080 lei, dar, cu sumele pe care le-au votat, vor primi în plus aproximativ 7.500 de lei și vor ajunge la 35.500 de lei… Citește mai mult
Sfârșit tragic pentru doi bărbaţi, tată şi fiu. Au fost găsiţi morți în casă în urma unei intoxicaţii cu gaz 14 martie 2022 Potrivit sursei citate, un echipaj al ISU Galaţi a fost chemat să intervină la o casă dintr-un cartier de unde venea miros de gaze.„Atunci când au ajuns la faţa locului, colegii mei au fost izbiţi de un miros puternic de gaze. Au deblocat uşa şi au extras din interior doi… Citește mai mult
Planurile pentru orașul plutitor au fost dezvăluite. „Arca” impresionantă va putea găzdui aproape 40.000 de oameni 17 iunie 2023 Firma de inginerie japoneză N-Ark a venit cu un concept inedit, inspirat parcă din Biblie. Compania a sugerat ca, în cazul unei calamități pe pământ oamenii ar putea fuge pe mare, asemenea lui Noe. N-Ark consideră că „New Ocean Consortium” ar putea fi ceea ce salvează rasa umană atunci când… Citește mai mult