Elevă de 15 ani, din Capitală, violată de un tânăr de 25 de ani pe care l-a cunoscut pe internet – Detalii șocante din anchetă Webpress, 31 iulie 2023 O fată în vârstă de 15 ani a fost violată într-o mașină, pe o stradă din Capitală, de un tânăr de 25 de ani, pe care l-a cunoscut pe internet. Agresorul a fost arestat preventiv. „La data de 30 iulie 2023, poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 15 Poliție au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. În fapt, la data de 29 iulie 2023, Secția 15 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 15 ani, ar fi fost victima unei infracțiuni de viol. Din cercetări, s-a stabilit că minora ar fi cunoscut în mediul online un tânăr, iar la data menționată, în jurul orei 20.30, în timp ce se aflau într-un autoturism parcat pe o stradă din Sectorul 4, prin constrângere, împotriva voinței persoanei vătămate, tânărul ar fi întreținut raporturi sexuale orale cu aceasta, după ce în prealabil ar fi atins-o în mai multe zone ale corpului. De asemenea, în urma investigațiilor desfășurate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, a fost identificat și, ulterior, depistat tânărul bănuit de comiterea faptei. Cel în cauză a fost condus la audieri, iar la data de 30 iulie 2023, în baza probatoriului administrat, bănuitul fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de acesta, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Secția 15 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol”, potrivit Poliției. Comunicate noi Stiri
Alertă de persoane dispărute! Două surori din Pitești sunt căutate de Poliție: una dintre ele este minoră, iar cealaltă are probleme medicale 1 ianuarie 2025 Potrivit IPJ Argeş, poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri seară, despre plecarea voluntară a două surori, Filofteia Emilia Pribeagu, în vârstă de 25 de ani, cu probleme medicale, şi Daniela Graţiela Codrea, de 12 ani, de la o adresa din municipiul Piteşti. ”Din verificările efectuate până la acest moment, de către poliţiştii… Citește mai mult
Stiri Analiza propunerii de premier tehnocrat în contextul politic actual din România 18 mai 2026 Declarațiile lui Emil Boc despre refuzul PNL de a susține un guvern cu PSD pun în evidență tensiunile politice din România. Propunerea unui premier tehnocrat, ca Delia Velculescu, complică și mai mult situația. Citește mai mult
Stiri Kelemen Hunor despre Nicușor Dan: O analiză a leadership-ului în crize politice 19 octombrie 2026 Kelemen Hunor analizează stilul de leadership al lui Nicușor Dan, subliniind provocările și așteptările din politica românească actuală. Citește mai mult