Elevii cu perfomanțe școlare deosebite ar putea promova doi ani de studiu într-unul. Schimbare majoră în învățământ Webpress, 19 decembrie 2024 Doar anumiți elevi vor putea beneficia însă de acest privilegiu. Aceștia trebuie însă să îndeplinească mai multe condiții, una dintre acestea fiind să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare celei curente şi să obţină un punctaj de cel puţin 80%. De asemenea, ei trebuie să participe la cel puţin 50% din cursurile aferente clasei curente şi la cel puţin 40% din cursurile aferente celui de-al doilea an de studiu. Potrivit Ministerului Educației, beneficiază de această posibilitate o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învățământ (primar, gimnazial şi liceal) elevii care au obţinut în anul şcolar anterior calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu (pentru elevii care doresc parcurgerea claselor a III-a şi a IV-a). În cazul elevilor de la liceu sau gimnaziu, aceștia trebuie să aibă media generală 10 la fiecare disciplină de studiu. Totodată, ei trebuie să fi obținut în anul şcolar anterior calificativul „Foarte bine” sau media generală 10 la purtare. O altă condiție obligatorie este ca elevii să treacă un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare celei curente şi să obţină un punctaj de cel puţin 80%. Comunicate noi Stiri
Soția unui primar din Argeș s-a sinucis – Acum s-a aflat motivul sfâșietor pentru care a făcut gestul teribil 12 noiembrie 2023 Apar noi detalii în cazul morții suspecte a soției politicianului din Argeș! Tânăra de 32 de ani ar fi decis să își pună capăt zilelor după ce nu ar mai fi suportat suferințele îndurate. Apropiații au declarat că aceasta nu ar fi fost plăcută de socrii, lucru care a afectat-o… Citește mai mult
FACTURI URIAȘE la spitalele din România: criza energetică lovește din plin! Pături mai groase pentru pacienți, soluția inedită a unui manager 27 septembrie 2022 Sunt tot mai multe spitale din țara noastră care iau în calcul să reducă consumul de energie în următoarea perioadă de teamă că la iarnă ar putea primi facturi mult mai mari și nu își vor putea permite plata acestora. La spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală medicii au început deja… Citește mai mult
Șase constructori de motoare s-au înscris să participe în competiția Formula 1 din 2026, când va intra un nou regulament în vigoare 4 februarie 2023 Şase furnizori de motoare, între care Honda, s-au înscris la startul sezonului 2026 din Formula 1, care va avea un nou regulament privind motoarele, conform unei liste publicate vineri de Federaţia Internaţională de Automobilism, la puţin timp după anunţul revenirii constructorului american Ford alături de Red Bull, informează AFP. „FIA… Citește mai mult