Elevul care a bătut și umilit doi colegi într-un liceu din Bacău a fost reținut de polițiști Webpress, 2 februarie 2023 „În urma probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioada de 24 de ore a tânărului în vârstă de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Totodată, facem precizarea că, atât poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, cât şi cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii desfăşoară activităţi preventive în unităţile de învăţământ de pe raza întregului judeţ, pe tot parcursul anului şcolar, în vederea preîntâmpinării unor evenimente negative în rândul elevilor”, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru. În paralel cu ancheta poliţiştilor, şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău desfăşoară verificări în acest caz. „Din primele verificări rezultă că incidentul s-ar fi petrecut joi, 26 ianuarie. Din păcate, acesta survine altor momente – unul care a avut loc în noiembrie 2022 şi altul cu o săptămână în urmă – în care elevul agresor a şicanat, respectiv a muşcat un coleg de clasă, motiv pentru care a fost sancţionat cu scăderea cu două puncte a notei la purtare şi cu avertisment. Acum a reacţionat şi mai violent, lovindu-i pe doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale”, a declarat conducerea ISJ Bacău. Măsurile dispuse imediat au vizat oferirea de consiliere psihologică şi protecţie copiilor agresaţi. De asemenea, inspectorul şcolar general Ana-Maria Egarmin a dispus o cercetare prealabilă, în vederea realizării cercetării disciplinare a conducerii liceului. Poliţiştii băcăuani s-au autosesizat şi au demarat o anchetă la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, după ce pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ în care un elev agresează şi umileşte doi colegi, forţându-i să bage capul în vasul de toaletă a şcolii. Comunicate noi Stiri
Stiri Dialogul esențial: Necesitatea implicării societății civile în reformarea legislației ONG-urilor 22 mai 2026 Diana Pungă, consilier de stat, subliniază importanța dialogului cu societatea civilă în reglementarea ONG-urilor, evidențiind necesitatea transparenței și colaborării. Citește mai mult
Localitatea din Ilfov cu cea mai mare incidenţă Covid. Peste 40 de cazuri la mia de locuitori 5 februarie 2022 Vineri, erau 801 cazuri la o populaţie de 20.696 persoane.Incidenţă peste 10 cazuri la mia de locuitori se înregistrează în 37 de localităţi din judeţ, valori mari fiind în Corbeanca – 34,09, Mogoşoaia – 29,21, Popeşti-Leordeni – 28,77, Chiajna – 28,49, potrivit informaţiilor publicate, sâmbătă, pe site-ul Instituţiei Prefectului Ilfov.Incidenţa… Citește mai mult
Cum să te ferești de flurona. Măsurile de protecție pe care să le respecți 23 ianuarie 202323 ianuarie 2023 Simptomele provocate de flurona sunt asemănătoare cu cele provocate de COVID-19, doar că într-o formă mult mai accentuată. Pentru ne proteja de infecția cu flurona, medicii ne recomandă câteva măsuri simple de prevenție. În România și în Europa au fost confirmate mai multe cazuri de flurona. În spitalele din România tot mai… Citește mai mult