ELIBERAREA lui Piedone în imagini – Declarații după ieșirea din penitenciar: Să îmi zică mie orice politician din România, din lume, că e fată mare” Webpress, 21 iunie 202322 iunie 2023 „Pierdusem speranţa, dar nu pierdusem speranţa în Dumnezeu. Am spus Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la ultimul meu cuvânt, că mai sus de această treaptă a justiţiei din România nu există decât Dumnezeu. La Dumnezeu m-am rugat să audă rugile mele, a deschide ochii judecătorilor, dacă sunt judecători drepţi, pentru că, până la Înalta Curte, nu am avut parte decât de acele culoare despre care vorbiţi (..) de acele comenzi, de acei scheleţi în dulap ai unor procurori şi judecători. (..) Există o speranţă în România pentru dreptate. În 30 de ani de administraţie, să îmi zică mie orice politician din România, din lume, că e fată mare. Nu, nu există, fiecare cu păcatele lui, eu am vrut de la început să răspund pentru păcatele mele, din păcate am răspuns pentru altcineva. Puterea exemplului pentru cine, dat de cine? De cei 3.600 de primari ai României, cu primul primar al ţării, astăzi preşedinte, care a semnat la fel ca şi mine şi nu a răspuns şi nu răspunde. Pe 1 ianuarie i-am cerut graţierea lui, nu mie”, a declarat Cristian Popescu Piedone. „Să nu mă întrebaţi, veţi cere despăgubiri mprale. Nu, nu voi cere, şi aşa statul este aşa cum e, ator, mai vin şi eu să îi cer ce? Voi câştiga, nu am nevoie. Voi fi repus în funcţie, îmi voi duce sectorul până la capăt, mă voi gândi ce am de făcut în viitorul meu. Piedone n-o muritu, doar puţin s-o odihnitu. Vreau să le spun să plece liniştiţi, iar şi-au bătut joc de bani, iar au făcut achiziţii şi o să avem seriale în continuare”, a mai afirmat Piedone la poarta penitenciarului. Comunicate noi Politica Stiri
O întreagă clădire cu 3 etaje S-A PRĂBUȘIT după o explozie puternică – Cel puțin o persoană a murit 10 decembrie 2022 „Avem o clădire cu trei etaje care s-a prăbuşit complet”, a declarat şeful poliţiei locale, Robin Smith, care a spus că imobilul a fost pus complet la pământ şi s-a împrăştiat precum o „clătită”. Echipe speciale caută eventuale victime sub dărâmături. Explozia puternică s-a produs în jurul orei locale 4.00…. Citește mai mult
SCENARIU incendiar în dosarul Tate: mai mulți diplomați străini ar fi intervenit ca cei doi milionari să scape de pedeapsă 2 ianuarie 2023 Mai mult, ar fi avut loc mai multe întâlniri în toiul nopții. Ipoteza incendiara a arestării celor doi este punctată într-un editorial semnat de profilerul H.D. Hartmann. „Tristan și Andrew, ciudați promotori ai unor cauze pierdute în orice țară unde curge apa caldă, nu au fost arestați pentru că s-au… Citește mai mult
Atac cibernetic masiv în Lituania, chiar înaintea summitului NATO 10 iulie 2023 „La momentul la care vorbim, împotriva ţării noastre continuă un nou atac prin blocarea distribuită a serviciului” (atac de tip DDoS, distributed denial-of-service), a declarat şeful Centrului naţional pentru securitate cibernetică al Lituaniei, potrivit Agerpes. Un atac de tip DDoS este o încercare frauduloasă de a indisponibiliza sau bloca… Citește mai mult