Emil Boc: ”Austria este Rusia Uniunii Europene. Cum îți permiți să minți și să sfidezi realitatea în halul acesta” Webpress, 9 decembrie 20229 decembrie 2022 Emil Boc, primarul Clujului, a catalogat Austria ca fiind ”Rusia Uniunii Europene” după ce țara a dat vot negativ pentru intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Cu toate acestea, Boc susține că dreptatea este de partea României și că am pierdut o bătălie, dar nu și războiul. ”Am pierdut o bătălie, dar nu și războiul. Există o stare de supărare și frustrare, dar întotdeauna găsești putere să mergi mai departe când istoria e de partea ta. Știm că dreptatea este de partea noastră, te duci mult mai ușor înainte. Austria a făcut un mare act de nedreptate României. Austria este Rusia Uniunii Europene. Are aceeași veche idee imperială, dar uită că a pierdut imperiul. Până la urmă va înțelege că trebuie să trateze de la egal la egal partenerii din UE. Nu mai este mult până vom ajunge acolo. Europa și UE nu sunt de vină pentru ceea ce a făcut Austria. Trebuie să vedem și partea plină a paharului. Avem 26 de state prietene. Trebuie să ne bucurăm că avem aprecierea și respectul a 26 din 27 de state. Noi întotdeauna am fost copilul serios și sârguincios al UE”,, a declarat edilul Emil Boc, potrivit Ziua de Cluj. Mai mult, referitor la motivul invocat de Austria potrivit căruia imigranții de la graniță vin din România, Boc declară că este o minciună. ”România nu a cerut decât un singur lucru: respectarea prevederilor tratatelor UE. Chestiunea scoasă din joben, în ultima secundă, cum că România este pe ruta de migrație, este cea mai mare minciună pe care poate să o rostească un stat la UE cu privire la România. Au spus austriecii că sunt 100.000 de imigranți la graniță și ei au venit în mare parte prin România. Cum îți permiți să minți și să sfidezi realitatea în halul acesta doar pentru ați arăta mușchii imperiali, în condițiile în care știm că Serbia nu cere viză la indonezieni, indieni, thailandezi și alte 25 de țări. Mie să nu-mi spună austriacul că vine ăla prin Serbia și România și după pleacă în Austria. Este dus cu pluta ca să faci asemenea informații. Nu au învățat nimic austriecii din istorie. De aceea am pomenit de Avram Iancu”, a mai spus Boc. Comunicate noi Politica Stiri Emil Boc
VW scumpește toate mașinile cu motoare pe combustie 18 februarie 2023 Marca Volkswagen va scumpi toate modelele echipate cu motoare pe benzină și diesel cu patru procente, potrivit unui document transmis de șefii companiei către dealeri. Începând cu 23 februarie, mașinile Volkswagen vor fi mai scumpe cu 4%, după cum și-a anunțat compania dealerii, într-o circulară consultată de Automobilwoche. Motivele invocate… Citește mai mult
Stiri Incidentul Dronei în Spațiul Aerian Bulgar: Implicații și Reacții în Contextul Conflictelor Regionale 10 august 2026 Incidentul dronei care a intrat în spațiul aerian bulgar aduce în prim-plan tensiunile geopolitice din regiune și necesitatea unei cooperări mai strânse între Ucraina și Bulgaria. Citește mai mult
Horoscop 26 ianuarie. Zodia supusă unor presiuni fantastice! La un pas de colaps – tensiunile, la ordinea zilei 25 ianuarie 202318 iunie 2023 Berbec Cineva în care ai avut prea multă încredere te-a dezamăgit, iar acum nu mai vrei să mai vorbești cu nimeni. Taur De dimineață vei avea foarte multă treabă, așa că astăzi nu vei avea deloc timp de viață personală. Gemeni Chiar dacă nu ai niciun chef de muncă, asigură-te că termini… Citește mai mult