Emiratele Arabe Saudite, declarație fără precedent în situația din Ucraina – Anunțul, înainte de vizita la Moscova Webpress, 26 februarie 2022 Ministerul Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite a cerut o „dezescaladare imediată și încetarea ostilităților” în Ucraina, potrivit unui comunicat de presă de sâmbătă. Este prima declarație oficială a EAU, aliat apropiat al SUA , pe tema situației din Ucraina. Ministerul de Externe nu a menționat numele Rusia în declarație, ci a cerut tuturor părților să respecte dreptul internațional umanitar . Accentul a fost pus pe nevoia de a proteja civilii și de a oferi asistență umanitară, potrivit CNN. „Fiind din Orientul Mijlociu, suntem conștienți de importanța critică a unor condiții de securitate regional stabil și de detensionare, diplomație și dialog. În mod similar, înțelegem, din experiență, necesitatea unor procese incluzive și consultative”, a declarat reprezentantul permanent al Emiratelor, Lana Nusseibeh, vineri, potrivit declarației Ministerului de Externe. Ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Abdullah bin Zayed, se va întâlni luni cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-o vizită la Moscova, potrivit purtatorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova. Declarația vine la câteva ore după ce Emiratele Arabe Unite, împreună cu China și India, s-au abținut la votul rezoluției de condamnare a invadării Ucrainei, în Consiliul de Securitate al ONU. Rezoluția a fost respinsă de Rusia, cu drept de veto. Misiunea Permanentă a Emiratelor Arabe Unite la ONU a explicat și abținerea de la votul din Consiliul de Securitate. Reprezentantul permanent al EAU, ambasadorul Lana Nusseibeh, a afirmat că Emiratele Arabe Unite sprijină detensionarea violenței, reluarea dialogului și trimiterea de ajutor umanitar. Comunicate noi Stiri
Automobile Bavaria cumpără dealerul BMW XCars, din Mureș, consolidându-și poziția de lider 22 decembrie 2022 Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Automobile Bavaria SRL și AB Immo Timișoara SRL au preluat unele active aparținând XCars Store SRL și AMG Estates SRL. Prin această tranzacție, Automobile Bavaria își întărește poziția de lider în materie de dealership și service BMW, preluând un alt rival de dimensiuni… Citește mai mult
Stiri Karl Bushby: O călătorie de 28 de ani în jurul lumii și întoarcerea acasă 7 octombrie 2026 Karl Bushby, după 28 de ani de călătorie în jurul lumii, se întoarce acasă, iar povestea sa ridică întrebări despre perseverență și provocările călătoriilor. Citește mai mult
Boloș: Toată lumea credea că în coaliția de guvernare va fi un șir neîntrerupt de certuri, dar nu a fost așa 8 ianuarie 2023 Marcel Boloş a fost întrebat, duminică, la televiziune de știri, despre tensiunile legate de rotativa guvernamentală şi de faptul că PSD ar dori să păstreze anumiţi miniştri, în timp ce PNL nu ar vrea renegocierea acestui acord. “Este prematur de spus ce se va întâmpla cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor… Citește mai mult