Eugen Tomac, după ce Austria și Olanda au votat împotriva aderării României în Schengen: O umilință pe care nu o merităm Webpress, 8 decembrie 2022 „O umilință pe care nu o merităm Astăzi se demonstrează cât se poate de limpede că în Uniunea Europeană regulile pot fi călcate în picioare chiar și de cei care ne dau lecții de loialitate față de valorile europene. Este cea mai mare umilință la care suntem supuși în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Poate acum va înțelege Parlamentul, Guvernul și, evident, Președintele României că relația cu Uniunea Europeană nu se rezumă doar la subvenții și drept de muncă în alte state. A conta în Europa înseamnă să faci politică europeană, nu să stai la ușă și să aștepți să decidă alții pentru tine. Personal, mă simt vinovat chiar dacă atât eu, cât și majoritatea colegilor mei din Parlamentul European, indiferent de partidul din care provin, au muncit mult pentru a reuși; drept urmare toate demersurile legate de Schengen au fost votate. Nu meritam această lecție cinică, însă nici nu trebuie să ne resemnăm. Decizia de astăzi doare și este nemeritată. Însă locul nostru este în Uniunea Europeană, locul nostru este în Schengen și vom reuși!”, a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook. Comunicate noi Stiri Eugen Tomac
Stiri Ultimul Apel al lui Antonio Guterres: Inteligența Artificială, Războaiele și Viitorul ONU 22 septembrie 2026 Antonio Guterres își încheie mandatul ca secretar general al ONU cu un apel urgent pentru reglementarea inteligenței artificiale și încetarea războaielor. Citește mai mult
Accident grav în Argeș, printre victime se numără și o fetiță de doar 6 ani 14 aprilie 2024 ”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş, s-a stabilit că un bărbat de 64 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza comunei Moşoaia, având direcţia de deplasare dinspre Piteşti către Poiana Lacului, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări,… Citește mai mult
Stiri Propaganda Legionară în Era Digitală: Analiza Cazului Radio Camarad și Implicațiile Sale Sociale 24 iunie 2026 Procurorii bucureșteni au trimis în judecată un bărbat pentru propagandă legionară pe un post de radio online, un caz care ridică întrebări despre libertatea de exprimare. Citește mai mult