Europol a lansat o operațiune care vizează bunurile companiilor ruse sancționate din cauza războiului din Ucraina Webpress, 12 aprilie 2022 Agenţia, cu sediul la Haga, a lansat această operaţiune numită Oscar împreună cu statele membre ale UE, precum şi cu agenţiile Eurojust şi Frontex. Operaţiunea urmăreşte „să susţină anchetele financiare ale statelor membre ale UE ţintind bunurile infracţionale deţinute de persoane fizice şi juridice sancţionate în legătură cu invazia rusă a Ucrainei”, a declarat Europol într-un comunicat. De asemenea, urmăreşte „să sprijine anchetelor penale efectuate de statele membre cu privire la eludarea sancţiunilor comerciale şi economice impuse de UE”. Operaţiunea Oscar va continua cel puţin un an şi include o serie de anchete distincte, a precizat agenţia. Europol va facilita schimbul de informaţii şi servicii între parteneri şi va oferi sprijin operaţional într-o serie de anchete financiare care vizează bunuri criminale şi eludarea sancţiunilor economice ale UE legate de invazia Ucrainei. În plus, Europol va oferi sprijin analitic personalizat anchetelor, expertiză medico-legală şi tehnică şi sprijin financiar autorităţilor naţionale competente. Agenţia europeană pentru cooperare judiciară, Eurojust, va facilita schimbul de informaţii strategice şi operaţionale, va oferi asistenţă juridică şi sprijin juridic şi va consolida cooperarea dintre autorităţile naţionale de anchetă şi judiciare. Frontex va contribui la operaţiune prin consolidarea controlului asupra persoanelor care trec frontierele externe ale UE şi care intră sub incidenţa sancţiunilor. Comunicate noi Stiri
Vremea 28 octombrie – Cod galben de vânt puternic – Care sunt zonele vizate 28 octombrie 2023 Până astăzi la ora 10 rămâne în vigoare codul galben de vânt puternic, valabil pentru zona montană, unde la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale de peste 80…100 km/h, dar și pentru nordul Crișanei, Maramureș și vestul Transilvaniei, unde vântul va sufla cu viteze în general de 55…75… Citește mai mult
Stiri Controversă și indignare: Uciderea a peste 600 de câini în Suceava și implicațiile sistemului de protecție a animalelor 7 august 2026 Scandalul din Suceava, unde fiul primăriței este acuzat de uciderea a peste 600 de câini, ridică întrebări grave despre protecția animalelor în România. Citește mai mult
Nicolae Ciucă, întâlnire cu delegația Consiliului de afaceri americano-român: „Vom transforma țara într-o destinație și mai atractivă pentru investitori” 22 februarie 2022 Reuniunea se înscrie în cadrul eforturilor guvernamentale susținute pentru a atrage și dezvolta investiții străine de amploare în România. Dialogul, care a marcat cea de-a zecea aniversare AMRO, a beneficiat de cea mai numeroasă delegație de companii americane sosite în România sub egida AMRO. „Suntem interesați să creștem nivelul relațiilor… Citește mai mult