Exercițiu militar NATO, în desfășurare lângă Galați. Tancuri, blindate și peste 600 de militari, într-un scenariu fictiv de război Webpress, 25 ianuarie 2023 Cei 600 de militari, acompaniați de 200 de vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România (ROU BG – FRAN FN), se antrenează în vederea perfecționării modului de acțiune într-un scenariu fictiv de război, în situația în care un stat membru NATO ar fi ținta unui atac armat. Chiar dacă scenariul este fictiv, ține cont de situația geopolitică de la granița NATO, respectiv conflictul din Ucraina. Vedetele acestui exercițiu militar sunt tancurile franceze Leclerc. „Aproximativ 600 de militari francezi şi 200 de vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România (ROU BG – FRAN FN), cu Franţa ca naţiune-cadru, şi elementul naţional de sprijin francez vor desfăşura, în perioada 23 – 27 ianuarie, exerciţiul cu trageri de luptă „EAGLE MEDA 23″, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române, din localitatea Smârdan, judeţul Galaţi”, se arată într-un comunicat al MApN. Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, aproximativ 700 de militari români din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova și aliați din Franța, Olanda, Polonia, Portugalia și Statele Unite ale Americii, cu peste 80 de mijloace tehnice, participă, până pe 23 septembrie, la exercițiul de instruire în comun „Justice Eagle 22.II” . Exercițiul militar are loc Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, din județul Galați. Aceste acțiuni se desfășoară în contextul articolului 5 din tratatul NATO, care pevede ca atunci când un stat membru este atacat, toate celelalte sunt obligate să intervină și să îl apere. Comunicate noi Stiri
Femeie reținută de DNA: ar fi cerut aproape 100.000 de euro după ce a promis că are influență asupra unui europarlamentar român 7 februarie 2023 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 februarie 2023, a unei suspecte, pentru comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență, anunță Direcția, într-un comunicat. În ordonanța procurorilor se arată că,… Citește mai mult
Stiri Transformări majore la Microsoft: Concedieri masive și impactul restructurării asupra diviziei Xbox 7 iulie 2026 Microsoft anunță concedieri masive în cadrul diviziei Xbox, în urma unui program de restructurare care reflectă provocările și oportunitățile din industria tehnologică. Citește mai mult
Ambulanțe chemate la Academia de Poliție, pentru a treia noapte la rând. Studenții s-au simțit rău după ce li s-a servit mâncare alterată 17 noiembrie 2023 „Umilință, bătaie de joc, căprărie și mâncare similară cu ce se primea în lagărele de muncă din perioada comunistă”, a scris sindicatul pe pagina sa de Facebook. Europol a acuzat Ministerul de Interne că nu a luat atitudine față de condițiile la care sunt supuși studenții. Sindicaliștii susțin de asemenea… Citește mai mult