Explicația protestelor, între nevoi și manipulare. O analiză de Dan Diaconu

 Agricultura română nu e sprijinită, ci sabotată. Asta e principala problemă a agricultorilor. Faptul că occidentalul ia subvenția la lapte mai mare decât încasează crescătorul român pe litrul de lapte e o problemă șocantă. La fel de șocante sunt subvențiile pentru așa-numita „A treia revoluție în agricultură”, unde se oferă bani cu toptanul pentru digitalizarea și robotizarea agriculturii. Am văzut la o fermă din Franța o creștere de trei ori a productivității prin asemenea abordări. Nu mai vorbesc despre eficiență! Unde suntem noi din acest punct de vedere? Nicăieri! Ministerul Agriculturii ne ține în peristorie deoarece, la un moment dat, s-ar putea ca noi să fim cei cărora le va fi interzisă practicarea agriculturii. De ce? Pentru că suntem proști!

Faptul că mafia legumelor turcești are o atât de mare ramificație încât ajunge până la Iohannis e iar o problemă majoră. Doare, Plăvane? Faptul că grâul ucrainean intră în România ca-n brânză e o altă problemă care nu se vrea tranșată din două motive: stăpânii sunt disperați deoarece dacă se închide și România e stop joc pentru ei, dar și localnicii încasează șpăgi grase pentru a închide ochii. Din nou o mafie cu ramificații la Palatul Victoria și Cotroceni. Pentru ca bombele chimice – denumire blândă dată cerealelor ucrainene – să-și găsească aici piață de desfacere la prețuri scandaloase, pentru ca ele să ajungă în Portul Constanța și pentru ca întreaga mafie transnațională să trăiască, se sacrifică viața bieților fermieri de-aici.

Nu în ultimul rând, avem prețurile inputurilor. Cei care nu lucrează în agricultură habar n-au de explozia de-acolo. Îngrășămintele au bubuit în condițiile în care nu se găsesc soluții pentru producția locală, care este strategică. E încă o zonă unde suferim efectele trădării naționale ajunsă politică de stat. Așadar iată principalele problemele ale agriculturii. Câte dintre ele se discută la modul real? Niciuna!

Să trecem la transportatori. În primul rând – chestia care nu se spune – este devastatorul „Pachet Mobilitate” adoptat la nivelul Parlamentului European și care introduce practici discriminatorii, eliminându-i pe transportatorii români din jocul european al transportului de marfă. Asta după ce firmele românești reușiseră să-și optimizeze fluxurile și să joace cu prețuri imbatabile. Respectivul pachet contrazice libertatea de mișcare a oamenilor și mărfurilor, adică principiul de bază al UE. O aberație care e dublată de refuzul terestru la Schengen. De fapt aici e marea problemă a transportatorilor: nu doar că trebuie să-și întoarcă la modul aberant camioanele în țară, dar mai trebuie și să stea la cozi kilometrice pentru că niște lingăi trimiși de noi la UE nu știu să facă altceva decât să pupe tocuri pe-acolo.