Explozia de la Crevedia. Dimensiunile dezastrului. Patru staţii GPL fără autorizaţie de construire, descoperite în Buzău Webpress, 30 august 2023 Patru staţii cu gaz petrol lichefiat (GPL) nu deţin autorizaţie de construire, informează Poliţia Locală a municipiului Buzău, în urma unui control desfăşurat pe parcursul acestei săptămâni.Verificările au fost demarate în contextul exploziilor de la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, soldate cu moartea a două persoane şi zeci de răniţi.”Conform competenţelor Poliţiei Locale, în aceste zile au fost verificate 22 de staţii de GPL de pe raza municipiului Buzău în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Cu această ocazie, s-a constatat faptul că 17 staţii deţin autorizaţie de construire, o staţie nu are activitate în acest moment iar patru staţii ale unui operator nu au prezentat documentele privind autorizaţia de construire, având termen până la data de 31.08.2023″, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Poliţie Locală din cadrul Primăriei Municipiului Buzău, Sorin Trifan.Potrivit unor surse, între cele 17 staţii GPL care deţin autorizaţie de construire s-ar afla şi una aparţinând societăţii economice de la Crevedia, activitatea punctului de lucru fiind suspendată la acest moment.Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, în urma unei vizite la Crevedia, că în următoarea perioadă vor fi dispuse controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL din ţară iar în cazul în care vor fi constatate neconformităţi de natură a pune în pericol vieţi omeneşti, unităţile respective vor fi închise. Comunicate noi Stiri
Război în Ucraina – Ziua 220 – Zelenski continuă contraofensiva: Avem rezultate semnificative în estul țării noastre 1 octombrie 2022 Preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski a salutat succesele contraofensivei ucrainene în est, în timp ce forţele Kievului par să se apropie de recucerirea oraşului-cheie Lyman, capturat de Moscova în primăvară. „Avem rezultate semnificative în estul ţării noastre. Există deja suficiente informaţii publice despre acest lucru. Toată lumea a auzit ce se… Citește mai mult
Sondaj INSCOP: Cum ar vota românii dacă duminică ar fi alegeri europarlamentare? PSD, în fruntea procentelor! Cine e pe locul 2 30 ianuarie 2024 PSD ar obţine 29,5% din voturi, PNL – 18,8%, AUR – 18,4% dacă duminică ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, relevă un sondaj realizat de INSCOP, procentele fiind raportate la numărul celor care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin… Citește mai mult
Stiri Tensiuni geopolitice: Zelenski caută sprijinul Uniunii Europene în fața criticilor lui Trump 16 octombrie 2026 Zelenski solicită sprijinul Uniunii Europene în contextul criticilor lui Trump, iar tensiunile geopolitice cresc în urma conflictului din Ucraina. Citește mai mult