EXPLOZIE pe piața muncii din România: Peste 1.500 de persoane muncesc la negru – Amenzi de 10 milioane de lei Webpress, 7 octombrie 2022 Inspecţia Muncii a anunțat un număr record de persoane care munceau la negru în luna septembrie. Șeful instituției a avertizat că fenomenul a luat proporții în toată țara și s-a extins la multe sectoare de actvitate. Inspectorii de muncă au găsit, doar în luna septembrie, peste 1.500 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Astfel că au fost date amenzi de peste 10 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. „Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat, în perioada 2 – 29.09.2022, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 10.178.300 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 4.287 avertismente şi au fost dispuse 10.180 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate. În luna septembrie, au fost identificate 1.551 persoane desfăşurând muncă nedeclarată. Dintre acestea, 1.379 nu aveau întocmit contract individual de muncă, 117 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, 5 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 50 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part-time”, se precizează în comunicatul Inspecţiei Muncii, citat de Agerpres. În luna septembrie s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane depistate prestând activitate fără forme legale de angajare. Acesta a atras atenţia că incidenţa muncii nedeclarate tinde să capete noi forme de manifestare şi să se extindă în tot mai multe sectoare de activitate, relatează Agerpres. Recordul muncii la negru vine la doar o lună după ce guvernul PSD-PNL-UDMR a reintrodus, din august, din suprataxarea contractelor de muncă part-time la nivelul salarialului minim cu program de 8 ore, chiar dacă angajații lucrează mai puțin de 8 ore. După decizia Guvernului, mai mulți reprezentanți din sectorul privat au reclamat accentuarea fenomenului de muncă nedeclarată. „Luna septembrie a venit cu un record negativ: cel mai mare număr de persoane depistate prestând activitate fără forme legale de angajare. Inspectorii de muncă le-au aplicat angajatorilor amenzi în cuantumul maxim prevăzut de lege, însă impactul social negativ al muncii nedeclarate şi subdeclarate ne afectează pe toţi. Având în vedere contextul actual în care incidenţa muncii nedeclarate tinde să capete noi forme de manifestare şi să se extindă în tot mai multe sectoare de activitate, am intensificat cooperarea cu toate instituţiile cu responsabilităţi pe piaţa muncii şi cu partenerii sociali, în vederea schimbului de informaţii pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi subdeclarate”, a mai declarat Dantes Nicolae Bratu, citat de Agerpres. Comunicate noi Stiri
Stiri Fenomenul El Niño în 2026: O analiză detaliată a impactului și implicațiilor globale 24 iunie 2026 Fenomenul El Niño din 2026 se anunță a fi extrem de puternic, cu implicații globale semnificative. Acest articol analizează cauzele, efectele și perspectivele acestui fenomen climatic. Citește mai mult
Stiri Atac hibrid la Leipzig: Îngrijorările cresc asupra implicării GRU și implicațiile pentru securitatea europeană 12 septembrie 2026 Incidentul de la aeroportul din Leipzig a ridicat suspiciuni asupra implicării GRU și a relevat vulnerabilitățile sistemelor de securitate europene. Citește mai mult
Stiri Sărăcia Energetică în Europa: O Problemă Invizibilă cu Implicații Profunde 30 septembrie 2026 Sărăcia energetică afectează milioane de europeni, cu implicații profunde asupra vieții de zi cu zi. Dumitru Chisăliță subliniază că această problemă nu este doar statistică, ci o realitate cotidiană. Citește mai mult