Explozii în Iran / Peste 70 de morți, în apropierea mormântului unui important general asasinat de SUA – Oficial: Este un atac TERORIST Webpress, 3 ianuarie 2024 UPDATE 15.30 – Peste 70 de morți și 170 de răniți arată noul bilanț al autorităților. Numărul morților rămâne, momentan, necunoscut, însă presa externă vorbește despre un bilanț provizoriu între 20 și 50 de persoane. Agențiile iraniene de știri spun că, pe lângă „martiriul” a 20 de persoane, alte cel puțin 50 au fost rănite. „Echipele noastre de intervenție rapidă evacuează răniții… Dar există valuri de oameni care blochează drumurile”, a declarat Reza Fallah, șeful Semilunii Roșii din provincia Kerman. Potrivit agenției IRNA, prima explozie a avut loc la circa 700 de metri de altarul dedicat lui Soleimani, iar a doua la 1 km, dincolo de filtrele de securitate. Televiziunea de stat a raportat o primă explozie și apoi o a doua în timpul ceremoniei din orașul Kerman din sud-estul țării, transmițând în primă fază doar că mai multe persoane au fost rănite. Postul semioficial Nournews a declarat că „mai multe butelii de gaz au explodat pe drumul care duce la cimitir, iar autoritățile relevante monitorizează situația”. Agenția de știri SNN a relatat că ambulanțe se îndreptau spre cimitir, unde sute de iranieni se adunaseră pentru a marca aniversarea morții lui Soleimani. Generalul Soleimani a fost ucis de americani în ianuarie 2020 Qassem Soleimani a fost ucis în ianuarie 2020, la vârsta de 62 de ani, într-un atac american cu dronă în Irak. Comunicate noi Stiri
Lukașenko afirmă că Belarus participă la „operațiunea militară specială” a Rusiei. Care sunt principalele OBIECTIVE 4 octombrie 2022 „În ceea ce privește participarea noastră la operațiunea militară specială din Ucraina, participăm acolo. Nu o ascundem. Dar nu ucidem pe nimeni. Nu ne trimitem armata nicăieri. Nu ne încălcăm obligațiile”, a declarat Lukașenko, potrivit TASS, preluat de HotNwes.ro. Argumentul său este unul haluciant. Acesta a spus că principalul obiectiv… Citește mai mult
Stiri Analiza economiei României: Încetinirea progresului și provocările viitoare 29 septembrie 2026 Theodor Stolojan evidențiază provocările economice ale României, subliniind necesitatea reformelor și atragerii investițiilor externe pentru revitalizarea economiei. Citește mai mult
Bobby Păunescu: Lumea civilizată nu va recunoaște anexarea regiunilor ucrainene. Războiul lui Putin se duce spre o variantă de tip Afganistan 30 septembrie 2022 „Lumea civilizată nu recunoaște ce a organizat Putin. E ca și cum președintele Coreei de Nord declară oficial că a anexat SUA, Canada și Mexic. Este o chestiune luată prin forță, cu război, trebuie o recunoaștere internațională. Era maximul pe care putea să-l ceară, în sensul că asta a vrut… Citește mai mult