Familia de români acuzată că și-a bruscat copilul, la începutul lui 2022, în Danemarca este nevinovată. Firea: „Nu abandonăm pe nimeni!” Webpress, 30 ianuarie 2023 „În sfârșit, tinerii pot să-și crească băiatul în liniște. Mă bucur nespus că familia Rotundu a scăpat de coșmarul început anul trecut, la scurtă vreme după nașterea băiatului lor. Atunci, după arestarea lor de către autoritățile daneze, am făcut tot ce a stat în atribuțiile Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, pentru a aduce băiețelul în România, la bunici. Cu ajutorul Ministerului Afacerilor Externe și a misiunii diplomatice a României în Danemarca am ținut legătura cu instituțiile daneze și am reușit să repatriem nou-născutul în condiții de siguranță. Cu toții am fost surprinși să vedem că starea de sănătate a băiatului era una foarte bună, contrar spuselor inițial în Danemarca. Faptul că acum părinții au fost absolviți de orice vină este și o dovadă că eforturile autorităților din România nu au fost în zadar!”, a transmis Firea, într-o postare pe Facebook. Ministrul a precizat, de asemenea, că este la curent și cu noutățile în cazul familiei Furdui din Germania. „Încă doi dintre copii s-au întors în familie și doar unul a mai rămas sub protecția autorităților germane. În cazul Furdui, ministerul și ANPDCA s-au implicat activ. Au fost aplicate procedurile pentru toate astfel de cazuri când avem de-a face cu protecția drepturilor copiilor cetățeni români în afara granițelor”, a arătat ministrul Familiei. Gabriela Firea și-a încheiat mesajul de pe contul său de socializare precizând că vrea să îi asigur pe toți românii din afara granițelor că Ministerul Familiei și ANPDCA se implică în toate cazurile care le sunt aduse la cunoștință din alte țări. „Însă, în fiecare astfel de situație trebuie urmați pași diplomatici și respectată legislația statelor respective. Nu abandonăm pe nimeni!”, a conchis ministrul PSD al Familiei. Comunicate noi Stiri Gabriela Firea
Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Minorităților: „Promovarea dialogului, a toleranţei şi coeziunii sociale sunt elemente esenţiale” 18 decembrie 2021 „Transmit gândurile mele bune cetăţenilor ce aparţin minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice din România. Preţuiesc contribuţia lor la patrimoniul culturii şi valorilor naţionale, la dezvoltarea socială şi economică. Faptul că astăzi România este o societate incluzivă, modernă, fundamentată pe valori europene, în care principiul diversităţii este promovat şi respectat,… Citește mai mult
Dosarul Colectiv, încă o amânare – 65 de morți. Zeci de tineri, rămași cu sechele pe viață 3 mai 2022 În dosarul „Colectiv”, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane. Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021,… Citește mai mult
Ce produse s-au scumpit cel mai mult în august: cartofii cu 54%, uleiul cu 49% și mălaiul cu 31% 12 septembrie 202212 septembrie 2022 Mărfurile alimentare s-au scumpit cel mai mult în august, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), în termeni anuali fiind vorba de 18,22%. Cele nealimentare au urcat cu 15,98%, iar serviciile cu 8,2%. Cele mai mari creșteri la produsele alimentare sunt la: Cartofi cu 54%, ulei cu 49%, făină cu… Citește mai mult