Familia lui George, tânărul britanic dispărut în Bucegi, se alătură căutărilor. Precizările salvamontiștilor legate de traseul băiatului Webpress, 4 decembrie 20254 decembrie 2025 O echipă de 17 salvamontişti din Braşov a reluat, joi dimineaţă, căutările în zona Valea Ţigăneşti, din Masivul Bucegi, unde în seara de 23 noiembrie a dispărut un tânăr britanic, în vârstă de 18 ani. Salvamontiştii încearcă, împreună cu familia tânărului, să reconstituie „cât mai exact” traseul parcurs de George şi precizează că până în acest moment nu există date că acesta ar fi intenţionat să meargă spre Castelul Bran, potrivit unor informaţii din mediul online. Potrivit salvatorilor montani, în momentul în care tânărul a cerut ajutor spunând că este epuizat şi că îi este frig, a fost îndrumat să-şi continue drumul pe traseul turistic pe care era, întrucât, conform coordonatelor GPS, se afla în direcţia corectă către Cabana Mălăieşti. Potrivit Salvamont Braşov, o echipă formată din 17 salvatori montani a urcat încă de miercuri seară în Bucegi şi a rămas peste noapte la Cabana Mălăieşti, pentru a putea interveni încă de la primele ore ale dimineţii de joi. Cei 17 salvatori montani de la Serviciul Salvamont Braşov au reluat căutările în zona Valea Ţigăneşti, în condiţiile în care activitatea este îngreunată de stratul de zăpadă proaspătă. În paralel, împreună cu familia, salvamontiştii încearcă reconstituirea „cât mai exactă” a traseului parcurs de George. „Contrar unor informaţii vehiculate în mediul online, până în acest moment nu există date care să indice că persoana dispărută ar fi intenţionat să se deplaseze către Castelul Bran. (…) Deşi condiţiile meteo au fost dificile în ultimele zile, salvatorii au decis să depună un nou efort pentru a continua operaţiunile de căutare”, precizează Salvamont Braşov. De asemenea, explică salvamontiştii braşoveni, având în vedere că tânărul „a raportat senzaţie de frig şi posibilă instalare a hipotermiei”, salvatorii montani i-au recomandat să îşi continue deplasarea pe traseul turistic pe care se afla, întrucât, conform coordonatelor GPS, se afla în direcţia corectă către Cabana Mălăieşti. „Recomandarea a avut în vedere atât reducerea timpului până la întâlnirea cu echipele de intervenţie, cât şi menţinerea unei mişcări moderate, esenţiale pentru producerea de căldură şi întârzierea instalării hipotermiei severe. Staţionarea în condiţii de viscol, ceaţă şi temperaturi scăzute ar fi accelerat pierderea căldurii corporale”, precizează sursa citată. Salvamontiştii menţionează că folosirea resurselor tehnice depinde de condiţiile specifice de operare. „În noaptea producerii incidentului şi în dimineaţa următoare, echipamentele aeriene şi dronele nu au putut fi folosite din cauza ceţii dense şi a vântului puternic, totodată fiind necesar ca întregul echipament să fie transportat la pas până în zona de intervenţie”, mai afirmă salvatorii montani. La acest moment, acţiunea de căutare este în desfăşurare. Vinerea trecută, Salvamont Braşov a distribuit fotografia tânărului de 18 ani dispărut în Bucegi şi a îndemnat persoanele care l-au văzut sau au informaţii relevante să contacteze autorităţile. Potrivit informaţiilor deţinute de salvamontişti, tânărul ar fi traversat zona Diham – Tache Ionescu, iar ulterior a ajuns în zona Ţigăneşti, unde a solicitat sprijin prin 112. În seara de duminică, 23 noiembrie, un tânăr aflat într-o stare avansată de epuizare şi hipotermie a cerut ajutor salvamontiştilor, care l-au căutat o noapte întreagă, fără rezultat. Căutările au continuat şi în zilele următoare, tot fără succes. În schimb, salvatorii montani au descoperit în zona indicată de turist un rucsac cu echipament, care a fost predat Poliţiei. Potrivit salvatorilor montani, există varianta ca tânărul, epuizat fiind, să fi renunţat la rucsac din cauza greutăţii acestuia şi să-şi fi continuat drumul spre Cabana Mălăieşti, aşa cum i s-a recomandat. În premieră, salvamontiştii braşoveni au folosit un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General al Aviaţiei, pentru ca echipele de intervenţie să poată fi duse rapid în porţiunile greu accesibile ale masivului. Deşi au utilizat toate mijloacele tehnice disponibile, inclusiv o dronă dotată cu o cameră cu termoviziune, tânărul nu a fost găsit. La acţiune au participat salvatori montani din cadrul formaţiilor Salvamont Braşov, Predeal, Râşnov, Victoria, Bran, Zărneşti şi Prahova, alături de jandarmi montani de la IJJ Braşov şi de o echipă canină specializată, din cadrul Salvamont Prahova. Echipele de salvamontişti au lucrat încontinuu, utilizând toate mijloacele tehnice disponibile precum dispozitivul de salvare RECCO şi o dronă dotată cu cameră cu termoviziune, menite să îmbunătăţească acoperirea zonelor inaccesibile la sol. Salvamontiştii afirmau că intervenţia este mult îngreunată de condiţiile meteorologice nefavorabile şi de terenul dificil. ”S-au efectuat sondări în mai multe puncte, însă stratul de zăpadă rămâne extrem de instabil, cu acumulări masive şi plăci întinse de zăpadă care pot ceda oricând. Până în acest moment, nu au fost identificate elemente suplimentare care să conducă la localizarea persoanei dispărute, iar misiunea continuă în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de siguranţa echipelor din teren”, menţiona Salvamont Braşov. Administratie publica Institutii publice Monden / Lifestyle
Când vine primăvara în toată țara. Anunțul meteorologilor privind vremea în luna martie 17 februarie 202317 februarie 2023 Potrivit estimărilor meteorologilor, vom avea vreme de primăvară în cea mai mare parte a țării și vom avea parte și de precipitații excedentare în a doua parte a prognozei. ANM a publicat prognoza meteo pentru perioada 20 februarie – 20 martie 2023. Cum va fi vremea în ultima săptămână din… Citește mai mult
Comoară descoperită în Mureș: Tezaur cu 300 de monede romane de argint și bronz, găsit îngropat în pădure 16 iunie 202217 iunie 2022 Un tezaur vechi de peste 2000 de ani a fost descoperit de un căutător de comori din judeţul Mureş într-o pădure din zona localităţii Sângeru de Pădure. Tezaurul conține circa 300 de monede din argint şi de bronz. În momentul în care a găsit comoara, Narcis Carţiş a spus că… Citește mai mult
S-a dus la BNR cu un teanc de bancnote arse, ca să le schimbe. Decizia incredibilă pe care a luat-o banca 18 iulie 202318 iulie 2023 O întâmplare neobișnuită s-a petrecut recent la o sucursală a Băncii Naționale a României (BNR). Un bărbat a adus la bancă trei teancuri de bancnote topite, fiecare dintre ele într-un ambalaj sigilat, și a cerut să primească bancnote noi în schimb. Reprezentanții băncii au prezentat acest caz într-un post pe… Citește mai mult