Femeile din Polonia, pe cale de a-și redobândi dreptul la avort. Guvernul lui Tusk face pași pentru restabilirea accesului la pastila de a doua zi fără prescripție Webpress, 24 ianuarie 202431 martie 2026 Guvernul premierului Donald Tusk a aprobat miercuri un proiect de lege pentru restabilirea accesului la contracepția de urgență fără prescripție medicală, anulând o restricție introdusă de guvernul naționalist anterior în 2017, relatează Reuters. Măsura ar fi o urmare a angajamentului făcut de Donald Tusk. Potrivit guvernului, legislația din 2017 a limitat ferm accesul la pastilele „de a doua zi”, care au devenit disponibile la ghișeu în 2015, după o decizie a Comisiei Europene de a autoriza vânzarea lor fără prescripție medicală. Coaliția de guvernământ din Polonia a promis că va anula unele politici ale fostului guvern al partidului Lege și Justiție (PiS), inclusiv una dintre cele mai restrictive reguli de avort din Europa, pentru a aduce Polonia înapoi la standardele democratice ale Uniunii Europene. „Subiectele de la ședința de astăzi au inclus finalizarea lucrărilor privind așa-numita pastilă de a doua zi. Chestiunea a fost finalizată, proiectul va fi trimis parlamentului”, a declarat Tusk, fost președinte al Consiliului European, într-un briefing de presă. Tusk a spus că contracepția de urgență fără prescripție medicală va fi disponibilă pentru femeile cu vârsta peste 15 ani, adăugând că speră că legislația va fi susținută de parlament și semnată de președinte. Tusk a adăugat că partidul său, Coaliția Civică, este gata să înainteze parlamentului „într-un interval de ore” un proiect de lege care legalizează avortul până în săptămâna a 12-a de sarcină. În timpul guvernării sale între 2015 și 2023, PiS, cu sprijinul puternicei Biserici Catolice din această țară, a pus capăt și finanțării de stat pentru fertilizare in vitro (FIV), în timp ce o hotărâre din 2020 a instanței superioare a țării a declanșat o interdicție aproape totală a întreruperilor de sarcină și a iscat proteste. Propriu-zis, Curtea Constituțională de la Varșovia a decis că femeile pot efectua întrerupere de sarcină doar în cazul violului, incestului sau al situațiilor care pun în pericol viața pacientei. Decizia curții exclude cazurile în care fătul prezintă malformații. În 2021, o femeie de 30 de ani aflată în a 22-a săptămână de sarcină, pe nume Izabela, a murit de șoc septic după ce medicii au așteptat ca inima bebelușului ei să nu mai bată. Ca ea, au fost și alte femei. În vara anului trecut, activiștii pentru dreptul la avort din Polonia spuneau că au existat cel puțin cinci cazuri de femei însărcinate care au murit ale căror familii au ieșit în presă, dând vina pe restricțiile asupra avortului pentru moartea lor. Partidele pro-UE au câștigat majoritatea la alegerile din 15 octombrie, punând capăt celor opt ani de guvernare PiS. Monden / Lifestyle Sanatate Stiri
CULISELE PUTERII | Miron Mitrea, despre tragedia de la Crevedia: „Este inadmisibil să discutăm după 8 ani că nu avem paturi pentru mari arși” 27 august 2023 „De ce nu avem paturi la spitale după ce au trecut 10 miniștri de la Colectiv… tragediile se pot întâmpla, se caută vinovați. Fondul discuției este altul. Cum se poate ca după tragedia de la Colectiv, când am fost surprinși de un număr mare de arși pe care nu am… Citește mai mult
Directoare din PMB: „M-am dat jos, l-am trântit și i-am pus pistolu-n cap și i-am spus: ieși, în m*** m*** și mută-ți mașina!” 5 decembrie 20255 decembrie 2025 Cum explică femeia declarația: Folosirea pronumelui „eu” nu era una personală: Violeta Grigore, directoare în cadrul Departamentului Transporturi al Primăriei Municipiului București, vine cu un drept la replică, după ce a fost înregistrată, într-o ședință, în timp ce povestea cum a amenințat un taximetrist cu pistolul. Aceasta susține că declarația… Citește mai mult
Finul lui Videanu, în cărți pentru Ministerul Finanțelor – Răspunsul lui Sebastian Burduja, la Culisele statului paralel 30 martie 2023 „Spun de câteva săptămâni că în spatele lui Sebastian Burduja există mai multe personaje din PDL care vor să pună mâna pe PNL sau să repună mâna pe PNL, sub diverse forme, la București…”, a declarat Anca Alexandrescu despre jocurile observate pentru impunerea de către fostul ministru PDL Adriean Videanu… Citește mai mult