Fenomen astronomic extraordinar, vizibil pe cer în luna ianuarie – Nu s-a mai întâmplat de 50.000 de ani Webpress, 7 ianuarie 2023 Cometa „C/2022 E3 (ZTF)”, descoperită recent, va trece aproape de Soare în această săptămână şi ar putea fi vizibilă cu ochiul liber la sfârşitul lui ianuarie. Corpul mic, stâncos şi îngheţat, estimat la aproximativ 1 kilometru în diametru, a fost descoperit în martie 2022 de Programul de cercetare astronomică a cerului Zwicky Transient Facility (ZTF), care operează Telescopul Samuel-Oschin de la Observatorul Palomar din California. Detectată în timp ce trecea prin orbita lui Jupiter, cometa se îndreaptă în prezent spre Soare şi va atinge periheliul, sau punctul său cel mai apropiat de Soare, pe 12 ianuarie, conform calculelor astronomilor. Obiectul ceresc va fi atunci „cu 10% mai departe” de Soare decât este Pământul (aproximativ 150 de milioane de kilometri), a declarat pentru AFP Nicolas Biver, de la Observatorul Paris-PSL. Când o cometă se apropie de Soare, gheaţa conţinută în nucleul său lasă să iasă o dâră lungă de praf care reflectă lumina Soarelui. Cometa va atinge apogeul luminozităţii sale „când este cel mai aproape de Pământ”, explică Thomas Prince, profesor de fizică la Institutul de Tehnologie din California, care lucrează pentru ZTF. Fenomenul va fi însă mai puţin spectaculos decât în timpul trecerii Hale-Bopp (1997) sau Neowise (2020), mult mai mari. Astrul va fi observat cu uşurinţă cu un binoclu bun şi poate chiar cu ochiul liber în timpul unei părţi a nopţii, sub un cer fără prea multă Lună şi lipsit de poluare luminoasă. Cea mai bună fereastră de vizualizare ar trebui să fie weekendul 21-22 ianuarie şi săptămâna următoare. În această perioadă, cometa va trece între constelaţiile Ursa Mică şi Ursa Mare Înainte de a se scufunda în emisfera sudică şi de a se întoarce la limitele sistemului solar. Vizita sa finală va fi o oportunitate pentru oamenii de ştiinţă de a înţelege mai multe despre compoziţia cometelor, în special datorită observaţiilor Telescopului spaţial James Webb. Comunicate noi Stiri
Cozmin Gușă: Dubla măsură în cazul Predoiu e folosită pe motiv de Kovesi. Disciplinare, plus scindarea PNL! 21 ianuarie 2023 „Normal, clar, corect, dar care declarație nu acoperă și nici nu explică târnosirea justiției românești în ultimii ani, doar cu scopul albirii lui Kovesi. Predoiu nu a făcut nici un gest de vitejie deci, însă a fost suficient pentru ca să declanșeze ofensiva contra sa, motivată public însă de altceva,… Citește mai mult
Război în Ucraina, ziua 1027. Zelenski propune livrarea de cereale cu caracter umanitar – LIVE TEXT 16 decembrie 2024 „Acum îi putem ajuta pe sirieni cu grâul, făina şi uleiul nostru: produsele noastre care sunt folosite în întreaga lume pentru a asigura securitatea alimentară”, a declarat el în discursul său zilnic către ucraineni. „Ne coordonăm cu partenerii noştri şi cu partea siriană pentru a rezolva problemele logistice. Vom sprijini… Citește mai mult
De ce nu era HOROSCOP în Epoca de Aur? Cum erau speriați românii cu „iraționalul” 29 august 2023 Dacă ar fi să ne ghidăm după capitolele dintr-o carte de educație în spiritul creațrii omului nou. „Pseudopredicţiile horoscopului” vin în contradicție cu „Structura psiho-morală a poporului român”. Mai mult, românilor li se dădeau și exemple despre cât de nocive pot fi astfel de credințe în lumea capitalistă și… Citește mai mult