Fenomenul TACO al președintelui american clachează din nou. Gafa lui Trump din Iran, descoperită după o săptămână

În curând, Donald Trump va trage clopotul de încheiere a războiului său cu Iranul. Acest moment va avea mai puțin de-a face cu îndeplinirea misiunii sale (oricare ar fi aceasta) și mai mult cu câtă durere poate îndura. Fenomenul TACO (abrevierea de la „Trump Always Chickens Out” – Trump se sperie mereu) al președintelui american clachează din nou. Gafa lui Trump din Iran, de a-l înlocui pe Khamenei cu altul, a fost descoperită după aproape o săptămână.

În plus, președintele SUA a provocat deja daune de durată încrederii internaționale în America. Cu toate acestea, Trump își va prezenta ieșirea ca pe o victorie. Iranul va avea toate motivele să se asigure că nimeni nu-l crede. Acesta este punctul central al dilemei sale autoprovocate, potrivit Financial Times.

Anticiparea acestui lucru i-ar fi fost de folos lui Trump. Un pas ar fi fost acumularea rezervelor strategice de petrol ale Americii, care au scăzut brusc după invazia Rusiei în Ucraina și nu au fost niciodată reaprovizionate. Prețurile petrolului și gazelor naturale au crescut probabil, dar un gram de prevenție valorează totuși cât un kilogram de leac.

Un al doilea ar fi fost să convingă din timp monarhiile din Golf să adopte planul său de război. Faptul că nu avea un obiectiv fix a făcut acest lucru dificil. Acum se confruntă cu un Golf din ce în ce mai irascibil. O a treia ar fi fost pregătirea publicului american pentru un conflict mai lung, scriu jurnaliștii.

Întrebarea este dacă Trump a devenit conștient de dezavantajele faptului că nu se gândește la viitor. Dacă ar fi pe cale să învețe, ar ști că până și un Iran grav degradat poate continua să sperie petrolierele din Golf și să blocheze o mare parte din producția de energie a regiunii. Fără a ocupa Iranul, Trump nu poate garanta o trecere în siguranță în Strâmtoarea Ormuz. Producția de drone este descentralizată și greu de eradicat din aer.

Trump nici nu poate alege personal o nouă conducere iraniană. Alții au observat că Americii i-a luat două decenii să-i înlocuiască pe talibani cu talibanii din Afganistan. Lui Trump i-a luat puțin peste o săptămână să-l înlocuiască pe un Khamenei cu altul. Întrucât Mojtaba, noul lider suprem, este considerat mai intransigent decât tatăl său, Trump probabil nu va avea de gând să obțină un armistițiu iranian, darămite o „capitulare necondiționată”. Ceea ce îl lasă cu câteva pariuri foarte riscante.

Rampă de ieșire a lui Trump

Primul ar fi trimiterea de comandouri americane sau israeliene la Isfahan pentru a confisca ceea ce a mai rămas din stocul de 400 kg de uraniu îmbogățit al Iranului. Succesul i-ar oferi lui Trump o rampă de ieșire spectaculoasă. Într-adevăr, tentația unei operațiuni fulger care să răstoarne narațiunea despre Taco ar putea fi copleșitoare. Deasupra acesteia planează fantoma lui Jimmy Carter.

Misiunea sa eșuată de salvare a ostaticilor iranieni din 1980 a contribuit la scufundarea președinției sale. După ce a anunțat de atâtea ori distrugerea programului nuclear al Iranului, Trump nu ar supraviețui unui eșec echivalent.

Cealaltă strategie a sa ar fi ocuparea insulei Kharg din Iran pentru a-i opri exporturile de petrol. O astfel de mișcare ar putea fi și mai riscantă, deoarece ar implica mult mai multe trupe americane pe teren decât un raid de comando – și pentru mult mai mult timp. Ar strangula principala sursă de venit a Iranului și ar agrava șocul petrolier. Dar raportul risc-recompensă pare nesăbuit.

După abia o săptămână, sprijinul public pentru războiul lui Trump din Iran este la același nivel ca și pentru războiul din Vietnam de la sfârșitul anului 1967, în urma a peste 11.000 de morți americani. Nu există toleranță americană astăzi nici măcar pentru câteva zeci de victime. Taco – „Trump o dă mereu în bară” – este, așadar, o chestiune de moment.

Trump plătește un preț mare

Trump ar plăti în continuare un preț mare pentru o declarație unilaterală de victorie. Cel mai mare risc este că nu se va întâmpla nimic. Plecând, președintele SUA ar fi informat Iranul despre prețul său, care este creșterea prețurilor la energie. Iranul are, de asemenea, un drept de vot în decizia privind încheierea acestui conflict. Ar avea toate motivele să își mențină perturbarea piețelor energetice globale ca factor de descurajare pentru ca Trump să se răzgândească. Iranul a fost atacat de Israel de patru ori în ultimii doi ani – de două ori, cu America lui Trump în frunte. Iranul va dori să majoreze costurile unei alte reluări peste câteva luni.

Cea mai sigură cale a regimului iranian către siguranță ar fi să devină nuclear. Informațiile bune pot continua să distrugă capacitatea nucleară a Iranului, dar aceasta nu este o chestiune sigură. Alții, în special Vladimir Putin al Rusiei și Kim Jong Un al Coreei de Nord, ar putea fi tentați să ajute.

O parte a prejudiciului pe care Trump nu îl poate repara este încrederea în America. Mult timp după ce prețurile petrolului se vor stabiliza, lumea își va aminti de gloria administrației sale în imaginea „letalității”, așa cum o numește secretarul său al Apărării, Pete Hegseth.

Trump a ales să intre în război și și-a găsit satisfacția explicită în puterea sa de viață și de moarte. Războiul este un pas important după ce toate celelalte opțiuni au fost epuizate. Faptul că Trump avea alte căi de acțiune este bine înțeles. Faptul că a preferat-o pe aceasta este greu de trecut cu vederea.