Fiica de 12 ani a preotului Nicolae Dima, operată pe creier, a ieșit din comă. Ecaterina are nevoie de 200.000 de euro pentru recuperarea neurologică Webpress, 16 ianuarie 2023 Este din ce în ce mai aproape de trezirea completă. Vorbește, deși nu foarte clar, dar spune cuvinte simple, știe cine suntem, cum ne cheamă, i-a recunoscut și pe cei trei Părinți de la biserica noastră. Aseară am spus împreună Îngerașul, iar ea își amintea și rostea versuri întregi ale rugăciunii. Ecaterina este conștientă doar în reprize, doarme mult, dar este bine, slava Bunului Dumnezeu! Multe sunt ședințele de terapie sunt dureroase, vorbim de durere fizică, iar Ecaterina le suportă cu greu. O încurajăm, o ținem în brațe mult, îi spunem mereu că ne impresionează prin curajul ei. De multe ori nu vrea să fie ajutată, ci se încăpățânează să facă o anumită mișcare prin propriile forțe. Și încearcă până reușește. O recunoaștem, așa este ea întotdeauna, ne-a povestit Părintele Nicolae Dima, tatăl Ecaterinei. Asociația Salvează o Inimă a lansat o campanie de strângere de fonduri Drama Ecaterinei a început într-o după-amiază de noiembrie. Fetița de numai 12 ani a ajuns la urgențe cu o durere teribilă de cap. Un CT cerebral făcut în grabă, la camera de gardă, avea să zguduie din temelii universul preotului Nicolae Dima care slujește la Biserica Sf.Nicolae, din București. Ecaterina avea o tumoră în mijlocul creierului. Cutia craniană era inundată în lichid, iar creierul nu se mai oxigena. Întreg sistemul nervos al fetiței era scurtcircuitat, iar funcțiile vitale au început să cedeze. Ecaterina a fost de două ori în stop-cardio respirator. Acela a fost primul moment în care am simțit că ne stingem ușor ca o flacără într-o furtună de nisip. Nisip care încețoșa totul în jur, fără ca timpul să te lase să te dezmeticești și să nu uiți să respiri. Să respiri viață și să speri că totul nu-i pierdut. Au urmat două săptămâni extrem de grele, în care ea s-a luptat la propriu cu moartea. Dumnezeu a făcut un miracol și, în ciuda tuturor prognozelor medicale, Ecaterina a trecut peste perioada critică. Iar noi am trecut prin iad de mai multe ori în acest timp, își amintește tatăl Ecaterinei. A urmat operația! Chistul a fost îndepărtat cu succes, dar Ecaterina a rămas într-o comă profundă după operație. „Ne așteptam să se trezească în scurt timp, dar ceea ce trebuia reparat în organismul ei era mai complex decât credeam. Am decis să plecăm în Germania de îndată ce am simțit că faza de terapie intensivă s-a încheiat, iar organismul ei era stabilizat. Medicii din Dresda ne-au spus mereu și ne spun în continuare că totul este posibil, că fiecare pacient este diferit de ceilalți. Deci nu ne-au încurajat și nici nu ne-au descurajat”, a spus Părintele Dima. „M-am rugat fierbinte lui Dumnezeu să o aducă pe Ecaterina la starea de conștiență și apoi la însănătoșire! Să ne rugăm cu toții mai departe pentru Eca și pentru părinții ei, care stau cu ea de la 5:00 dimineața până la 22:00 pentru aducerea ei la atât de importanta stare de conștiență!”, a spus părintele Vasile Ioana. Credința este fără doar și poate esențială „O spun fără nicio îndoială, eu sunt cel căruia Dumnezeu i-a spus „Nu te teme, crede numai!” Au fost însă atâtea suflete care s-au rugat pentru Ecaterina, încât am rămas uimit. La biserici și mănăstiri de peste tot din țară, din Grecia și din Țara Sfântă, din Sfântul Munte, din Statele Unite și Marea Britanie, de peste tot în Europa, Ecaterina a fost pomenită la rugăciuni, iar oameni obișnuiți, tați și mame de copii ca Ecaterina s-au rugat pentru copilul nostru. Pe noi ne impresionează și ne emoționează adânc toată această comuniune de rugăciune. Și sunt absolut sigur că până la Dumnezeu ajunge toată această rugăciune, iar El nu rămâne indiferent. Se poate însă ca El să nu răspundă imediat, ne pune să așteptăm ca să învățăm răbdarea și insistența, cele două mari chei ale miracolului”, a spus preotul Dima. Costurile financiare sunt însă exorbitante. Deplasarea în Germania, spitalizarea, tratamentele, terapiile alternative se ridică la peste 200.000 de euro. E complicat să le calculăm pe toate. Am achitat, cu ajutorul unor prieteni, 91 de mii de euro pentru o parte din cheltuielile generate de spitalizare pentru primele trei luni. Vor mai fi și alte cheltuieli, ne așteptăm la asta. În plus, cele trei luni nu vor fi de ajuns pentru recuperare, ci va fi nevoie de încă alte trei luni, din estimările pe care le putem face acum. Suntem adânc recunoscători tuturor celor care ne-au ajutat și ne ajută în continuare prin donațiile lor. Indiferent de condiția financiară personală, știu că ați fost impresionați de lupta pentru viață a copilei noastre, de zbuciumul nostru de părinți îndurerați și neputincioși. Dacă veți putea sprijini campania noastră cu orice sumă, dați o scânteie de viață copilului nostru. Aveți încredere că suma dăruită pentru Ecaterina va avea o întrebuințare eficientă, Părintele Nicolae Dima. Pentru donații și sponsorizări din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/ecaterina-dima/ sau trimiteți un SMS de 2 euro la numărul 8832 cu masajul mesaj Ecaterina! Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ” Cod de înregistrare fiscală: 31015982 Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001 Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001 Cod SWIFT: BTRLRO22 Cod BIC: BTRL Banca Transilvania Botoșani Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Ecaterina Dima Comunicate noi Stiri
Încă un lider important al Hamas a fost eliminat în urma unui atac israelian în Gaza 18 noiembrie 2023 Bahar a fost ales prim-vicepreşedinte al Consiliului la alegerile legislative palestiniene din 2006, al căror rezultat a sfârşit prin a declanşa o ruptură între Hamas, câştigătorul alegerilor, şi gruparea naţionalistă Fatah, potrivit Agerpres. Preşedintele Consiliului Legislativ, Aziz Dweik, care locuieşte în Cisiordania ocupată, a fost reţinut în octombrie anul… Citește mai mult
Serghei Șoigu, semnal de alarmă pentru Putin: Ucraina a crescut cu 400% un tip de atac, Rusia nu e în siguranță 20 martie 202620 martie 2026 Războiul lui Putin din Ucraina continuă nebunește, ajungând la 1.184 de zile de conflict sângeros, care a adus Rusiei pierderi de peste 1,2 milioane de militari. Acum, Serghei Șoigu, fostul ministru al Apărării, trage un semnal de alarmă pentru Putin, spunând că atacurile Ucrainei cu drone au crescut cu 400%,… Citește mai mult
Un bucureștean stă în trafic 98 de ore pe an. Ce loc ocupă Capitala în topul aglomerației 10 decembrie 2021 Un șofer care circulă pe străzile din Capitală pierde anual 98 de ore în trafic, potrivit unui studiu efectuat de o companie care se ocupă de analiza transporturilor. Datele arată ca bucureștenii circulă în medie cu o viteză de 22,5 km la oră. Aceste cifre clasează Capitala pe locul 11… Citește mai mult