Fiul omului de afaceri Sever Mureșan, condamnat la închisoare și dat în urmărire, s-a predat la Paris Webpress, 19 aprilie 2024 Adrien Stephane Mureșan s-a urcat la volan, în luna aprilie a anului 2021, sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. Ulterior, el a lovit 12 autoturisme aflate într-o parcare din cartierul braşovean Noua. În luna august a anului trecut, magistraţii Curţii de Apel Braşov l-au condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Înainte de finalizarea procesului cu aproximativ doi ani, fiul omului de afaceri a părăsit România și s-a mutat cu familia sa în Sardinia, în contextul în care pe numele său nu au fost impuse restricții de călătorie. Conform unor surse judiciare, odată ce sentința pronunțată de magistrați a rămas definitivă, bărbatul i-a înștiințat pe oamenii legii din Italia că nu vrea să fie extrădat în România, însă că este dispus să își ispășească pedeapsa într-un penitenciar italian. De asemenea, aceleași surse au spus că, în urma studierii documentelor trimise prin intermediul Ministerului Justiției din România, judecătorii au constatat că infracțiunea privind șofatul fără permis nu figurează în Codul penal din Italia, ci doar cea de conducere sub influența alcoolului. Astfel, judecătorii nu au putut lua o hotărâre, iar fiul afaceristului a fost lăsat în libertate. Ulterior, Adrien Stephane Mureșan, care are cetățenie franceză, a plecat în Franța, unde a și apelat la serviciile unui avocat. În continuare, el s-a predat miercuri la sediul Brigade de l’Exécution des décisions de justice (BEDJ) din Paris. În cursul aceleiași zile, bărbatul a fost dus în fața unui judecător care a decis să-l lase în libertate, întrucât nu ar exista semne că acesta are de gând să părăsească teritoriul Franței. În plus, prin intermediul unui avocat, bărbatul ar fi cerut anularea mandatului european de arestare invocând faptul că fugarul internațional nu ar fi avut parte de un proces just în România. Comunicate noi Stiri
Stiri Transformarea PNL: O Nouă Structură de Conducere și Implicațiile Acesteia 21 iunie 2026 PNL a aprobat modificări semnificative la Statut, reducând numărul de prim-vicepreședinți și restructurând Biroul Permanent Național, având implicații profunde pentru politica românească. Citește mai mult
Jos ursul din cap. Scandal legat de căciulile Gărzii Regale britanice 9 decembrie 2022 Celebrele căciuli, cunoscute sub numele de „bearskins”, sunt purtate mai ales de regimente de elită ale armatei britanice în momentul schimbării gărzii militare în faţa Palatului Buckingham şi au devenit unul dintre cele mai renumite simboluri ale Marii Britanii, relatează Agerpres. PETA militează de multă vreme ca ele să… Citește mai mult
Evaluarea Națională 2023 începe luni, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Peste 161.500 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul 18 iunie 2023 Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), anunţă Ministerul Educaţiei, în comunicatul de presă. Candidaţii care depun sau transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit… Citește mai mult